Categories: Actualitate

Bucătari cu acte în regulă

Cristina Ghenea

Hunedorenii înscrişi la cursul de bucătar, organizat de către Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara, au susţinut ieri examenul de absolvire. Cursul s-a desfăşurat pe perioada a cinci luni, iar cei 14 hunedoreni înscrişi au avut de trecut două probe – una teoretică, iar alta practică.

Calificare recunoscută în UE

„Absolvenţii cursului sunt încântaţi că au reuşit să înveţe tainele bucătăriei şi sunt optimişti în ceea ce priveşte găsirea unui loc de muncă în domeniul în care s-au calificat”, a declarat Vasile Iorgovan, directorul AJOFM Hunedoara. Acesta a mai precizat că de acum, cei 14 şomeri sunt încadraţi în nivelul II de calificare, recunoscut la nivel european, şi astfel, ei pot lucra pe un post de bucătar calificat în oricare dintre ţările membre ale Uniunii Europene. După ce au urmat 720 de ore de curs – 240 de ore de teorie şi 480 de ore de practică – cei 14 şomeri, recalificaţi în profesia de bucătar, au avut de susţinut un test grilă şi o probă practică, unde s-au întrecut în pregătirea sofisticată a unor gustoase preparate culinare. O comisie formată din doi specialişti desemnaţi de AJOFM Hunedoara a verificat lucrările absolvenţilor şi a notat şi iscusinţa bucătarilor, demonstrată în proba practică. Toţi cei 14 şomeri hunedoreni au trecut cu brio examenele şi sunt, de acum, bucătari calificaţi cu acte în regulă.

Mecanici sau electricieni, acum, maeştri în arta culinară

„M-am înscris la curs deoarece am rămas fără loc de muncă, după ce am lucrat ca vânzătoare, şi am intrat în şomaj. Am ales să urmez acest curs de bucătar, pus la dispoziţie de AJOFM şi sunt foarte mulţumită. Am învăţat peste 50 de reţete noi, atât de mâncăruri tradiţionale româneşti, cât şi reţete cu specific italienesc sau franţuzesc, dar şi deserturi”, a declarat Voichiţa Dumitrache, una dintre absolvente. Printre cursanţi, se numără atât femei, cât şi bărbaţi, care au ajuns şomeri, după ce au muncit ani de zile ca electricieni sau mecanici la Termocentrala Mintia, de unde au fost disponibilizaţi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Bârfitori avizați din re­giune ne anunță cu surle și trâmbițe un vii­tor an electoral cum…

13 ore ago

Bulina albă

Ioan Hirghiduș, profesor universitar din Uricani și apreciat scriitor Pentru că i-a fost acordată distincția…

13 ore ago

Bulina neagră

Florin S., din Vulcan Pentru că este acuzat că, alături de mai mulți complici, a…

13 ore ago

Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi scos un cuțit într-un local din Uricani

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 34 de ani,…

13 ore ago

Cetăţeni străini, arestaţi într-un dosar de trafic de droguri; ceremonie de „reconectare cu sinele” – organizată la o pensiune

Doi bărbaţi, un cetăţean peruan şi unul danez, au fost arestaţi preventiv, iar o femeie,…

13 ore ago

S-A VOTAT ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ÎNCHIDEREA PROGRAMULUI PNRR. AUR A VOTAT ÎMPOTRIVĂ!

La o primă analiză, bilanțul este ex­trem de grav pentru România. PNRR-ul a fost încărcat…

13 ore ago