Sportiva Denisa Fodor (ctg. 50 kg), legitimată la CNS „Cetate” Deva, a obţinut medalia de bronz la Campionatele Mondiale de lupte pe plajă pentru cadeţi, juniori şi seniori, care s-au desfăşurat la finalul săptămânii, la Mangalia. La nivel de cadeţi, România a cucerit trei medalii de aur, două de argint şi două de bronz, fiind lideră în clasamentul general pe naţiuni la această categorie de vârstă.
Unica medaliată din judeţ
Luptătoarea antrenată de Suraj Moravan este singura sportivă din judeţul Hunedoara care a reuşit să urce pe podiumul competiţiei mondiale, desfăşurate în premieră în România. Multiplă campioană naţională şi componentă a Lotului Olimpic al României, Denisa Fodor a concurat cu talent şi ambiţie şi a reuşit cel mai valoros rezultat al carierei sale de până acum, aceasta fiind prima medalie obţinută de ea la un concurs internaţional. „Sunt foarte fericit. Avem medalie de bronz la campionatul mondial de lupte libere. Denisa este marea câştigătoare. La anul, cu siguranţă va fi aur. Pentru primul an de participare este foarte bine”, a notat pe Facebook antrenorul Suraj Moravan. Clubul CNS „Cetate” Deva a mai fost reprezentat în competiţia de pe litoral de Gabriela Munteanu (ctg. 60 kg) şi Alexandru Macingo (ctg. 70 kg), multipli medaliaţi la naţionale.
Lideri pe naţiuni la cadeţi
România ocupă primul loc în clasamentul pe naţiuni la nivel de cadeţi, potrivit Federaţiei Române de Lupte. Cele trei medalii de aur au fost câştigate de Ştefania Priceputu (cat. 50 kg), Larisa Niţu (cat. +50 kg) şi de Sebastian Raicea (cat. +70 kg). Cristina Pintilie şi Norbert Molnos au obţinut medalii de argint, iar Denisa Fodor şi Kristian Kovacs au luat bronz. La competiţie participă peste 170 de sportivi din 12 ţări, Turcia, Iran, Italia, Grecia, Rusia, Norvegia, Bulgaria, Austria, Moldova, Estonia, Kazahstan şi România. România a aliniat la start un lot de 57 de sportivi, şapte dintre ei fiind de la cluburi din judeţul Hunedoara, respectiv CNS „Cetate” Deva, CSS Hunedoara (Bogdan Gorgan, Bogdan Coman şi Radu Dumitru) şi CSS Petroşani (Laura Gavriliuc).
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat, în cursul nopții trecute, o…
*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit în urma unei sesizări privind un caz…
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit, în data de 15 mai…
E nevoie de soluţii pentru plăţile prin PNRR, sprijin pentru spitalele din oraşele care nu…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au desfășurat, în data de 14 mai a.c., o…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase…