Echipa de fotbal a Colegiului Tehnic „Transilvania” Deva s-a clasat pe locul trei la etapa zonală a Olimpiadei Naţionale a Sportului şcolar, desfăşurată în weekend, la Reşiţa.
Două victorii, două înfrângeri
Campioana judeţului la fotbal licee a ocupat locul doi în grupa A şi s-a calificat în semifinale, după ce a dispus cu 4-3 de LPS „Banatul” Timişoara şi a pierdut cu 0-1 în faţa celor de la LPS Alba Iulia. Din păcate, în meciul pentru accederea în finală, CT „Transilvania” a cedat, scor 1-3, deşi a condus cu 1-0 la pauză, în faţa echipei gazdă, Grup şcolar CSS „Gloria” Reşiţa, care a şi câştigat turneul. În finala mică, echipa hunedoreană pregătită de profesorii Marius Sîrbu şi Claudiu Ghiura s-a reîntâlnit cu LPS Alba şi a dovedit că a învăţat din greşeli, luându-şi revanşa printr-o victorie cu 2-1. „Pentru noi, rezultatul este remarcabil, mai ales că am fost singurul liceu dintre cele şase participante care nu are profil sportiv. Este o performanţă să învingi echipele a două licee de mare tradiţie în fotbalul românesc, în special LPS Banatul Timişoara, şi să te clasezi pe locul trei între echipele din zona de vest”, a afirmat profesorul Marius Sîrbu. La turneu au participat şase echipe, campioanele judeţelor din zona de vest: LPS „Banatul” Timişoara, LPS Arad, LPS Alba, LPS CSS Dr. Turnu Severin, Grup şcolar CSS „Gloria” Reşiţa şi CT „Transilvania” Deva. (C. Marinuţ)
Dragi deveni, În ultimele săptămâni, subiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026–2027 a generat…
Au pus la cale de o răstunare a conducerii şi se străduiesc din răsputeri să…
Cristi Petrean, președintele Asociației Județene de Fotbal Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcție,…
Anton V., din Vulcan Pentru că a tâlhărit, pe timp de noapte, doi adolescenți și…
Statul român a cheltuit mult cu fostul prefect Călin Petru Marian. Mult și constant. Nu…