Sportivul George Condescu (foto), de 17 ani, legitimat la CSM Petroşani, s-a clasat pe locul trei în proba de kumite, categoria -72 de kilograme, din cadrul Campionatelor Europene de karate „Shito Ryu”, desfăşurate la finalul săptămânii, în Slovacia.
Performanţă mulţumitoare
Karatistul junior, pregătit de antrenorii Radu Polifronie şi Alina Tinca, a făcut parte din lotul naţional al României şi a reuşit să fie unul dintre puţinii tricolori care au urcat pe podiumul întrecerii continentale. Hunedoreanul a fost eliminat în semifinale, la mare luptă şi o diferenţă minimă, de campionul Ungariei. „A fost o competiţie grea cu o concurenţă acerbă. Am pierdut la două puncte în semifinale în faţa campionului din Ungaria. În mare, sunt mulţumit de rezultat. Este primul campionat european la acest stil, am mai participat la un campionat mondial, unde am obţinut o medalie de aur şi una de argint, la nivel de copii“, a declarat multiplul campion naţional al României.
Învins de favoritul probei
Şi antrenorul Radu Polifronie, care l-a supervizat pe sportiv în Slovacia s-a arătat mulţumit de performanţa elevului său. „Cu toate că am sperat să prindem finala, am avut într-un fel ghinionul să îl întâlnim prea repede pe campionul en titre al Ungariei, favoritul probei. Eu sunt mulţumit de felul în care s-a comportat sportivul meu”, a declarat antrenorul Radu Polifronie.
La competiţie, au fost prezenţi peste 700 de sportivi din 12 ţări. România a deplasat un lot format din 40 de sportivi pentru toate probele şi a cucerit 30 de medalii, la individual şi pe echipe, în probele de kata şi kumite.
Borfașule, dă banii înapoi! Apelativul devenit oarecum consacrat se aude tot mai des după un…
Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…
Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un…
Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Mănerău, a fost găsit de cei de…
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…