Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Hunedoara, împreună cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Hunedoara, au efectuat un control la domiciliul unui bărbat din comuna Turdaș, cu privire la care au stabilit că, în cursul lunii august 2021, în timp ce se afla la limita dintre județele Caraș Severin și Mehedinți, a recoltat din mediul natural un exemplar de țestoasă de uscat bănățeană și a deținut respectivul animal la domiciliu (oferindu-l spre vânzare, prin intermediul unui site de vânzări on-line).
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic” și „deținerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop, precum şi oferirea spre schimb sau vânzare a exemplarelor luate din natură, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic”, iar broasca țestoasă a fost preluată de către reprezentanții Gărzii de Mediu (fiind o specie protejată, cu regim special). (A.N.)
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…