Categories: Actualitate

Broască ţestoasă protejată de lege, recuperată de la un sătean din Turdaş

Polițiștii de la Biroul pentru Protec­ția Animalelor Hunedoara, împreună cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Hunedoara, au efectuat un control la domiciliul unui bărbat din comuna Turdaș, cu privire la care au stabilit că, în cursul lunii august 2021, în timp ce se afla la limita dintre județele Caraș Severin și Mehedinți, a recoltat din mediul natural un exem­plar de țes­toasă de uscat bănățeană și a deținut respectivul animal la domi­ciliu (oferindu-l spre vânzare, prin intermediul unui site de vânzări on-line).
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distru­gere sau vătămare a exemplarelor aflate în mediul lor natural, în oricare dintre sta­diile ciclului lor biologic” și „deținerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop, precum şi oferirea spre schimb sau vânzare a exemplarelor luate din natură, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic”, iar broasca țes­toasă a fost preluată de către repre­zentanții Gărzii de Mediu (fiind o specie protejată, cu regim special). (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică și-ar fi tras un conac pe domeniul sta­tului, folosește re­sur­sele statului, dar nu scoate…

7 ore ago

Bulina neagră

Gavrilă Albert B., din Petroșani Pentru că a fost găsit vinovat și condamnat pentru patru…

7 ore ago

Bulina albă

Pascal Carina Simina, respon­sabil Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani, Pentru că instituția a fost…

7 ore ago

Nu mai ai Cartea de Muncă, ieși la pensie cu bani mai puțini

Mulți hunedoreni întâmpină dificultăți deoarece nu au Cartea de Muncă. Asta înseamnă că vor primi…

7 ore ago

Detaliul din lege care a scăpat o firmă din Deva de o amendă usturătoare

O firmă din Deva a convins o ins­tan­ță de judecată, prin avocați, că a fost…

7 ore ago

Tânără de 26 de ani, găsită inconștientă cu droguri în buzunare

O tânără din Lupeni, în vârstă de 26 de ani, a fost găsită inconștientă pe…

7 ore ago