Categories: EvenimentFlash

BREAKING NEWS. Autocar răsturnat pe DN7. Un mort și 32 de răniți!

În această dimineață, în jurul orei 4,50, pe DN7, între localitățile Tătărăști și Gothatea, a avut loc un grav accident rutier. Un autocar, cu 70 de pasageri, s-a răsturnat șanț. O femeie, pasageră în autocar a murit și alte 32 de persoane au fost rănite.

Potrivit comisarului Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, cauza accidentului ar fi neadaptarea vitezei într-o curbă la stânga, pe carosabilul umed.

„Întrucât, mai multe persoane ar fi rănite, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea resurselor medicale la fata locului”, a declarat Bogdan Dănăiață, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Salvatorii au intervenit cu 2 mașini de stingere, o autospecială pentru transport victime multiple, una de descarcerare, 7 ambulanțe SMURD  și 3 ambulanțe SAJ. Pentru evaluarea persoanelor, la locul intervenției a fost amplasat un punct medical avansat.

În autocarul, care se deplasa din direcția Arad-Deva, se aflau 70 de pasageri, care veneau de la muncă din Spania și doi șoferi. Femeia decedată avea aproximativ 50 de ani, fiind din localitatea Ostroveni, județul Vâlcea. Alte 32 de victime au fost transportate la spitalele din Ilia, Deva, Orăștie și Hunedoara.  Majoritatea persoanelor aflate în autocar erau din județul Vâlcea, destinația acestuia fiind Rm. Vâlcea.

După eliberarea carosabilului și transportul răniților de la fața locului, s-a reluat circulația întâi pe un sens, apoi pe ambele sensuri de mers, iar Planul Roșu a fost dezactivat. (Sorina Popa)

 

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

3 ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

3 ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

3 ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

3 ore ago