Bradul, în pericol sã rãmânã fãrã cãldurã la iarnã

Sorina Popa

Printr-un ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, s-a alocat suma de 800.000 de lei pentru lucrări de reabilitare a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică din municipiul Brad.
Banii alocaţi fac parte din Programul „Termoficare 2006-2015 – Căldură şi Confort”. Suma respectivă este destinată modernizării Punctelor termice nr. 1,5 şi 9 din Brad şi a reţelelor aferente.

Pierderi de 70 la sută sau de 50 la sută?

Prefectul de Hunedoara, Attila Dezsi, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că în municipiul Brad, pierderile pe reţelele de termoficare se ridică la 70 la sută, în timp ce primarul Florin Cazacu (foto) susţine că ele sunt doar de sub 50 la sută. “În fiecare an, s-au tot redus din pierderile înregistrate pe reţele. Anul trecut, am reuşit să diminuăm aceste pierderi cu 10 la sută. În principal, este vorba de conducte sparte şi de ţevi neizolate. Guvernul ne dă 800.000 de lei în acest an, în cadrul programului de termoficare, iar din bugetul local, contribuim cu încă 700.000 de lei. Am informat, în urmă cu câteva săptămâni, pe ministrul Administraţiei, că există pericolul să nu putem asigura în această iarnă energia termică pentru brădeni. Pe lângă faptul că s-au eliminat subvenţiile, a crescut şi preţul combustibilului folosit, al păcurii. Marea ameninţare pentru sistemul termic centralizat din Brad sunt aceste două probleme”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • E tare asta cu pierderi de 50 % la domnul Cazacu!!!!
    Adica mai pe romaneste, putem spune ca: sunt , sau nu sunt !!!
    Este varianta optima, sau mai exact ca apa sfintita!!!Nici nu este daunatoare dar nici nu s-a demonstrat ca reinvie termoficarea la Brad !!

Recent Posts

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

o oră ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

o oră ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

22 de ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

22 de ore ago