Categories: ActualitateFlash

Brădenii au început lupta pentru Muzeul Aurului

Nicolle Ebner

Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, a întocmit un memoriu către preşedintele României, Guvern, Ministerul Economiei şi cel al Culturii, prin care le cere să se implice, pentru a lămuri situaţia juridică a Muzeului Aurului, păstrarea clădirii în proprietatea statului şi trecerea ei în administrarea Consiliului Local Brad. Edilul şef al Bradului a anunţat că va sesiza Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în legătură cu procedura de vânzare a Muzeului Aurului din localitate şi a demarat o campanie de strângere de semnături de la locuitorii zonei, pentru susţinerea demersurilor administraţiei locale. 

„Suntem în stare să murim pentru el“
„Ne-am născut cu muzeul pe pământul nostru şi suntem în stare să murim pentru el”, spuneau brădenii, care au luat cu asalt cele trei corturi amplasate în diferite locaţii ale municipiului, cu scopul de a strânge cât mai multe semnături de susţinere a demersurilor făcute de primărie, pentru clarificarea situaţiei juridice a Muzeului Aurului, mândria lor. Potrivit primarului Florin Cazacu, clădirea Muzeului Aurului nu putea fi vândută, deoarece aparţine Companiei Minvest Deva şi se afla sub sechestru asigurator, cu notificare din partea Primăriei Brad. Cazacu a făcut dovada că, în Cartea Funciară, există notată interdicţia de înstrăinare şi, prin urmare, lichidatorul a vândut ceva ce nu are. Mai grav este faptul că Muzeul Aurului a fost vândut fără ca lichidatorul să aibă acest drept – imobilul nu se afla pe lista de inventariere a activelor ce puteau fi valorificate pentru recuperarea datoriilor la bugetul statului – şi fără ca proprietarul imobilului, Compania Minvest Deva, să cunoască acest lucru. „La memoriu vom ataşa şi listele de semnături strânse de la populaţie. Primăria Brad doreşte să preia, în administrare, Muzeul Aurului şi colecţiile sale, în acest sens fiind emisă o Hotărâre de Consiliu Local, încă din luna februarie a anului trecut“, a declarat primarul municipiului Brad, Florin Cazacu.

Vă reamintim că…
…după ce statul a investit trei milioane de lei pentru reabilitarea clădirii Muzeului Aurului din Brad, firma de lichidare a activelor aparţinând fostei mine din Brad (Brad Min) a vândut imobilul, în rate eşalonate pe o perioadă de un an, la preţul de 120.000 de lei, adică la valoarea unui apartament din cartierele mărginaşe ale Devei. Astfel, Muzeul Aurului-unic în România, prin cele 1.300 de exponate însumând 4,5 kg de aur nativ, în loc să devină cel mai important punct de atracţie turistică din proiectul „Drumul Aurului“, elaborat de primarul municipiului Brad, a ajuns în proprietatea Centrului Ortodox Filocalia Bucureşti.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • TUDOR ION / NICK TEODOREANU adica I.T. Management Advisors / Centrul Ortodox Filocalia au mai facut isprave de genul licitatie de unul singur, urmata de vanzare-cumparare la pret de superoferta.
    Au aplicat aceeasi schema in cazul lichidarii societatii Herman Aquamin Import Export din Timis¸ pe care NICK TEODOREANU a luat-o cu vreo 50.000 de euro, desi valora cam 1.500.000. Norocul nu i-a mers totul cap-coada si instanta le-a anulat tranzactia la solicitarea firmei Aquavital, pentru ca era prea cusuta cu ata alba.
    De aici ai zice ca saracii au ramas fara nimic….. dar “gresit”, pentru ca si acei putini 50.000 de euro au fost obtinuti cu titlu de imprumut de catre NICK TEODOREANU de la un “afacerist” din Timisoara, ce se chinuie acum sa-i recupereze de la TUDOR ION, care i-a incasat la vanzarea fabricii de apa. Si uite asa daca nu curge picura, dar la Brad se pare ca o sa curga.

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Boboutanu si stafful Corvinului, la priveghiul lui Mircea Lucescu:

“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

2 zile ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

2 zile ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

2 zile ago

Bătrână de 88 de ani, bătută în propria casă de către fiu

Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…

2 zile ago