Actualitate

Braconierul de comori dacice, Adi Bocşeru, condamnat din nou

Natalia Bumbac

Unul dintre cei mai cunoscuţi braconieri de comori dacice din Munţii Orăştiei, Adrian Stoicoi (foto), zis „Adi Bocşeru”, a primit o nouă condamnare în perioada în care era în termenul de încercare pentru o pedeapsă primită într-un alt dosar.
Tribunalul Hunedoara a dat sentinţa în care Adrian Stoicoi a fost acuzat de infracţiuni de spălare de bani, în legătură cu descoperirea ilegală şi traficarea unor tezaure antice provenite din zona cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia. Braconierul a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Doi ani de puşcărie i-a primit în acest dosar, la care s-a adăugat pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare, primită în primul dosar, beneficiul suspendării executării pedepsei fiind revocat. Hotărârea Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Reamintim cititorilor că în luna mai 2016, oamenii legii au efectuat mai multe percheziţii la domiciliile unor persoane, printre acestea numărându-se şi casele lui Stoicoi din Orăştie şi Grădiştea de Munte. În urma percheziţiilor, anchetatorii au recuperat mai multe piese de patrimoniu, respectiv trei statuete din bronz reprezentând zeităţi antice (Seraphis, Minerva şi Jupiter), o cupă metalică şi trei monede Koson din aur. Şi în locuinţele lui Adrian Stoicoi s-au găsit piese de patrimoniu spectaculoase. Mai mult de atât, bărbatul este acuzat că a ascuns în apropierea casei sale un tezaur de 138 de monede Koson din aur, din care a vândut unei persoane o monedă contra sumei de 700 de euro. Tezaurul a fost descoperit din întâmplare de nişte copii care se jucau în acea zonă şi a fost predat autorităţilor statului.
Stocoi a fost judecat şi în trecut într-un alt dosar pentru traficarea unor tezaure antice valoroase şi spălare de bani. În dosarul respectiv, a fost condamnat definitiv în august 2015 de către Curtea de Apel Alba Iulia la doi ani de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de doi ani. Asta, după ce prima instanţă Tribunalul Hunedoara l-a condamnat la opt ani de închisoare cu executare şi la plata unui prejudiciu de 2.548.300 de euro.

One thought on “Braconierul de comori dacice, Adi Bocşeru, condamnat din nou

  • Pe asta la sifonat DANI MOC. Un infractor din cartierul Micro 15.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura