Actualitate

”Bonnie şi Clyde ai Estului”, condamnaţi fără să-şi recunoască faptele

Cei doi criminali, Varga Sandor şi Turi Emese, fuseseră deja condamnaţi în acest dosar însă, în urma apelului, Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât rejudecarea dosarului.
Pe fond, cei doi au primit 15 ani de în­chi­soare, respectiv 7 ani şi 6 luni. După rejude­ca­rea dosarului, Tribunalul Hunedoara i-a con­damnat pe cei doi la închisoare cu exe­cu­tare. Varga Şandor, cu antecedente penale, deţinut în Penitenciarul Budapesta, Ungaria în executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă, a primit 12 ani de închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav. În urma contopirii pedepselor, Varga a primit o pedeapsă de 17 ani de închisoare. Iubita lui, Turi Emese, a fost condamnată la 13 ani de închisoare. Potrivit anchetatorilor, Varga Sandor şi Turi Emese formau un cuplu şi au atacat mai multe case de amanet din ţara noastră. Cei doi au acţionat în judeţul nostru, în municipiul Hunedoara, unde au ata­cat şi jefuit o casă de amanet după ce au împuşcat-o în cap pe vânzătoare. Se întâm­pla în decembrie 2007. Pentru o serie de crime comise cu sânge rece în Ungaria, cei doi au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă şi-şi execută pedeapsa într-un penitenciar de maximă siguranţă din Budapesta. Sentinţa Tribunalului Hunedoara nu este definitivă. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura