Categories: Sport

Bogdan Sitoianu, în faţa a trei încercări importante

Cel mai bun atlet hunedorean al momentului, săritorul în lungime Bogdan Sitoianu, trece printr-o perioadă încărcată atât personal, cât şi din punct de vedere al carierei. Sportivul de 18 ani susţine în aceste zile probele de bacalaureat şi apoi urmează să participe la două concursuri internaţionale foarte importante.

„Sper să sar mai bine decât la precedentul concurs!”
Aflat în febra bacalaureatului, Bogdan Sitoianu speră să treacă cu bine de această încercare, pentru că la sfârşitul săptămânii îl aşteaptă un concurs foarte important. Elevul lui Mihai Luca face parte din lotul României care va participa la Campionatul Balcanic de Juniori I, ce urmează să se desfăşoare în perioada 30 iunie – 2 iulie, la Piteşti. Deveanul va lua startul în proba masculină de săritura în lungime şi speră să realizeze un concurs bun. „În primul rând, sper să trec cu brio de bacalaureat şi apoi, fără această presiune, să fac un concurs bun la Piteşti. Nu mă gândesc la un loc anume, sper să sar mai bine decât la precedentul concurs. E clar însă că toţi concurenţii îşi doresc cel puţin un loc pe podium”, a spus Sitoianu, cel care are în acest sezon rezultatul de 7,31 metri drept cel mai bun.

Balcaniada, încălzire pentru european
Balcaniada de la Piteşti constituie pentru atletul devean un concurs de încălzire pentru cea importantă competiţie a sezonului, Campionatul European de Juniori I, ce va avea loc între 20 şi 23 iulie, la Grosseto (Italia). „E clar, europeanul de juniori I e cel mai important concurs al anului pentru mine. Îmi doresc să am o comportare cât mai bună şi da, pot spune că balcaniada de la Piteşti e o încălzire pentru Grosseto”, a mai spus atletul devean, cel care în 2016 s-a situat pe locul 2 în clasamentul celor mai buni sportivi hunedoreni la sporturi olimpice. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LUPEA ALEXANDRU-VALENTIN, POLIȚISTUL DIN ADÂNCURI

Dacă un elev de clasa a zecea își petrece mare parte din timp în fața…

14 minute ago

ORDIN DE PROTECȚIE EMIS DE POLIȚIȘTI ÎNTR-UN CAZ DE HĂRȚUIRE

Polițiștii hunedoreni au emis, în primele două luni din acest an, 57 de ordine de…

17 minute ago

DOSARE PENALE ÎNTOCMITE, PERMISE DE CONDUCERE REȚINUTE ȘI CERTIFICATE DE ÎNMATRICULARE RETRASE DE POLIȚIȘTI

Polițiștii rutieri care au acționat pe drumurile publice din județul Hunedoara, la finalul săptămânii trecute,…

18 minute ago

Misiune contracronometru la Deva: doi cățeluși salvați din adâncurile unei conducte de canalizare

Astăzi, pompierii deveni ne-au arătat, încă o dată, ce înseamnă profesionalismul dublat de o inimă…

o zi ago

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN SIMERIA, PRINS ÎN FLAGRANT DELICT LA VOLAN, FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…

2 zile ago

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

3 zile ago