Categories: Comunitate

Blocuri lăsate de izbelişte

Nicoleta Popa

Mai multe blocuri dezafectate din Orăştie au ajuns să constituie un adevărat pericol pentru locuitorii din zonă, dar mai ales, pentru copiii care se joacă în apropierea acestora.

Proprietarul italian a uitat de imobil
Un exemplu în acest sens este şi blocul 29, din apropierea Şcolii Generale „Dominic Stanca” din municipiu. Acesta arată ca după bombardament; ziduri care dintr-un moment în altul ar putea să cadă, geamuri care lipsesc cu desăvârşire, iar în interior este un adevărat focar de infecţie. În urmă cu cinci ani, clădirea, care a aparţinut societăţii Vidra, a fost cumpărată de un cetăţean italian. Acesta vroia s-o renoveze şi să o transforme în bloc de locuinţe, pe care să le închirieze locuitorilor din oraş. Numai că, italianul n-a mai făcut nimic, ba a şi dispărut din municipiu şi, deocamdată, nimeni nu ştie unde se află. În urma lui au rămas datoriile către municipalitate, peste 30.000 de lei, reprezentând taxe şi impozite neachitate. 
Deşi în Orăştie este criză de locuinţe, pe lângă imobilul amintit, mai sunt alte trei blocuri în aceeaşi situaţie. Reprezentanţii primăriei se uită neputincioşi cum se degradează din ce în ce mai mult şi spun că nu au ce face, deoarece nu se află în proprietatea administraţiei locale. Unul din aceste imobile aparţine firmei Condor SA Deva, al doilea, societăţii Venta Invest din Petroşani, iar al treilea, unei persoane fizice din Orăştie. Dat fiind că au proprietari care, după ce le-au cumpărat, le-au lăsat de izbelişte, blocurile aflate în paragină vor rămâne probabil încă multă vreme aşa, mai ales că acum, pe timp de criză, şansele ca ele să fie reabilitate au scăzut la zero. „Am făcut numeroase adrese, pentru unii proprietari am trecut la executare silită, dar nici aşa nu îi putem determina să îşi plătească datoriile măcar cele către primărie. Cu atât mai mult, nu îi putem obliga să reamenajeze respectivele blocuri”, declară Ovidiu Bălan, viceprimarul municipiului Orăştie.
Locuitorii din zonă spun că le este teamă să îşi mai lase copiii să se joace în faţa blocurilor. Aceştia au mai precizat că nu de puţine ori, bucăţi de cărămidă au căzut din aceste clădiri, punând în pericol viaţa copiilor, dar şi a celor care trec zilnic prin preajmă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

TÂNĂR REȚINUT PENTRU VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE, LA HUNEDOARA

Polițiștii din municipiul Hunedoara au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 23 de…

o oră ago

TÂNĂR REȚINUT DE POLIȚIȘTI, BĂNUIT DE COMITEREA UNOR INFRACȚIUNI COMISE CU VIOLENȚĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Petroșani au reținut pentru 24 de ore un tânăr de…

2 ore ago

ANUNŢ PUBLIC

ROMÂNIA                                                                           JUDEŢUL HUNEDOARA PRIMĂRIA COMUNEI TOTEȘTI Comuna Totești, sat Totești, cod postal 337490, strada Principală,…

7 ore ago

ANUNŢ PUBLIC

ROMÂNIA                                                                           JUDEŢUL HUNEDOARA PRIMĂRIA COMUNEI MĂRTINEȘTI Adresa: Mărtinești, Nr. 15, Jud. Hunedoara, Cod poștal :…

7 ore ago

ANUNŢ PUBLIC

ROMÂNIA                                                                           JUDEŢUL HUNEDOARA PRIMĂRIA COMUNEI GURASADA Adresa: Gurasada, Principală, nr. 193, Telefon: 0254-648341, 0254-648338, Fax:…

7 ore ago

ANUNŢ PUBLIC

ROMÂNIA                                                                           JUDEŢUL HUNEDOARA PRIMĂRIA COMUNEI GHELARI Adresă: Strada Rusca 5, corp clădire. 2, 337240, Ghelari…

7 ore ago