Politica si administratie

Bloc ANL şi sală de sport ultramodernă la Şoimuş

Magdalena Şerban

Recent, primarul din Şoimuş, Mihai Gabriel Irimie (foto dreapta), a depus la Compania Naţională de In­vestiţii (CNI) documentaţia pen­tru construirea unui bloc ANL, respectiv o sală de sport mo­dernă.
,,Avem înregistrate cereri de locuinţe pentru tineri şi am încercat să prioritizăm un demers investiţional prin care să le putem onora. La nivel de comună nu există bloc de tip ANL şi consider că a venit timpul să facem un pas în faţă şi în această direcţie. Deţinem teren pretabil pentru o asemenea construcţie, se află în spatele sediului administrativ, însă e nevoie de susţinerea financiară a investiţiei. Am gândit un P+3, fiind structurate câte patru apartamente pe palier. Un apartament în­seamnă două camere, hol, baie şi bucătărie. Deci, un total de 12 locuinţe. Deocamdată va fi primul bloc, dar în discuţii este şi al doilea. Am depus documentaţia la CNI şi am fost cuprinşi în fişa de investiţii din anul curent, ceea ce ne dă speranţe că obiectivul se va materializa în viitorul apropiat. Mulţi tineri s-au căsătorit şi nu au posibilitatea să-şi cumpere o locuinţă, fiind nevoiţi să împartă spaţiul locativ cu părinţii, bunicii etc. De cele mai multe ori, spaţiul e unul redus şi lipseşte sentimentul de intimitate. Alţii vor să-şi ia zborul din cuibul copilăriei tocmai pentru a trăi pe forţe proprii, independenţi, iar alţii efectiv nu au unde să stea şi au şi copii mici. Pe noi ne interesează să-i ajutăm cu ceea ce stă în puterea noastră“, a afirmat Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Şoimuş.
Legat de noua sală de sport de la şcoala generală din satul principal, va fi una cu o ca­pa­citate de 120 de locuri, destinată mai mul­tor ramuri sportive, pentru a acoperi o gamă largă de activităţi de profil. Şi la ora actuală aici funcţionează o sală, dar este de mici dimensiuni şi cu posibilităţi pe măsură. „Deoa­rece copiii fac mişcare pe terenurile sintetice, dar asta nu se poate întâmpla atunci când plouă sau vorbim de se­zonul rece, pentru a aduce continuitate, am decis să rea­lizăm o sală de sport modernă. Ur­mărim să rezolvăm şi acest as­pect. Bine­înţeles, în paralel sunt multe alte lucrări de moder­nizare, reabilitare, dotare, asfaltare etc. pe care le executăm, totul fiind conceput pentru a purcede la un nivel superior din punct de vedere al condiţiilor oferite cetă­ţenilor“, a mai punc­tat primarul.

One thought on “Bloc ANL şi sală de sport ultramodernă la Şoimuş

  • Sa nu faci si cu astea , cum ai facut cu drumurile prin comuna. pe unele le-ai facut impractiucabile.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura