În sfârşit, blocul ANL 1, de pe strada Mihai Eminescu, din Deva, va fi terminat inclusiv la exterior şi va beneficia de o amenajare modernă a spaţiului rezervat din jur.
Lucrările pentru finalizarea exteriorului blocului ANL1, din Deva, realizarea parcării şi amenajarea peisagistică din zonă au fost scoase la licitaţie pe SEAP în data de 4 iulie 2013. Municipalitatea estimase lucrările la aproape 725.000 de lei, în urma ofertării de către participanţii la licitaţie, obţinându-se o cheltuială mai mică din bugetul local, de numai 693.330 lei. Din aceşti bani, 46.336 lei reprezintă cheltuieli diverse şi neprevăzute, iar 16.260 lei reprezintă valoarea dotărilor.
Atribuirea contractului pentru aceste lucrări a fost făcută în data de 3 octombrie 2013, societăţii Acomin SA din Deva. În fapt, firma care a primit contractul va avea de făcut lucrările exterioare necesare finisării blocului 1 ANL din strada Mihai Eminescu, lucrări de construcţie a parcărilor prevăzute în proiect, lucrări de arhitectură peisagistică, dar şi amenajarea terenurilor de joacă pentru copii.
Lucrarea trebuie finalizată, conform documentelor de licitaţie, în termen de trei luni de la atribuirea contractului, ceea ce înseamnă până la începutul lunii ianuarie 2014.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
View Comments
Desigur ca Acomin face lucrarea! Mirare mare era sa faca altcineva... In al doilea rand, lasand la o parte ca de 2 luni ne tot mint astia de la primarie ca fac si ca dreg legat de parcare, blocul ala are probleme mult mai mari decat realizarea unei parcari (adica niste dale/ciment si niste linii f scumpe ca sa faca profit Acominul), iar pe voi presa, in afara de cei de la romania tv care s-au deranjat sa vina sa vada despre ce e vorba, va doare la bascheti! Pentru ca sunteti prea ocupati sa dati cu limba in chiurul municipalitatii din orasul cu falnica cetate!
Intrebarea este cine vor fi beneficiari.Sa nu-l uitati pe cap de tabla.Datii si lui un apartament.A mai avut unul de la ANL si contrar legi la vindut inainte de termen ca tot nu avea nevoie de el.Sa nu-l uitati ca intre timp a ajuns secretar general la C.J.