Substanţele dezinfectante neconforme au fost achiziţionate şi de Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu. Unitatea a achiziţionat cantitatea de 10 litri de dezinfectant anul trecut, în luna august.
Sanatoriul a fost verificat de Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara, însă unitatea consumase întreaga cantitate de dezinfectanţi din lotul suspectat că ar fi fost cu probleme. Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, au făcut mai multe percheziţii la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale ce produc, importă şi comercializează produse biocide. Acţiunile au avut loc într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, zădărnicirea combaterii bolilor şi comercializarea de produse alterate.
Astfel, în cursul anului 2018, ar fi fost fabricate şi vândute către diverse spitale produse biocide utilizate la dezinfecţia suprafeţelor, care însă nu îndeplineau standardele de performanţă în distrugerea bacteriilor. Potrivit ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, dezinfectanţii pentru spitale care nu îndeplineau standardele corespunzătoare privind distrugerea microbilor au fost utilizaţi în peste 30 de unităţi spitaliceşti din ţară.
Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…
„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…
Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…
Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…
O poveste sfâșietoare, care a impresionat și a revoltat sute de mii de români, a…
Acțiunile preventive desfășurate de polițiștii hunedoreni în primele nouă luni ale anului 2026 au contribuit…