Fara bascalie

Bileţelul şi episcopul de Chartres

Nu vi s-a întâmplat uneori în concediu să aveţi mici episoade amuzante, care să coloreze ziua dincolo de programul normal? Sunt convins că da.
Oraşele noastre sunt mult mai vii decât cele occidentale – nu mă refer la zonele turistice, ci la cele rezidenţiale. Se vede că suntem mai expansivi. La Tours, spre exemplu, pe Valea Loarei, partea veche este foarte aglomerată – cam ca la noi la Sibiu. Nu circulă maşini, e plin de turişti, parcă nici nu e criză. Cum ieşi din perimetrul turistic însă, e o linişte deosebită. Ne plimbam pe una dintre acele străduţe liniştite, când am văzut pe una din uşile unei case, un bileţel prins cu o pioneză. Oare ce scrie pe bileţel? M-a întrebat fiica mea. Nu ştiu, i-am răspuns, cu acel ton care implică faptul că trebuie să fii discret.
Numai că, la întoarcere, pe aceeaşi străduţă, nu am rezistat şi am citit bileţelul. Conţinutul este amuzant. Sună cam aşa: „Către tehnician: petru că verificarea instalaţiilor de gaz şi electricitate nu este obligatorie, nu doresc să vă permit accesul în clădire.”
A doua asemenea întâmplare s-a consumat la Chartres, localitate unde este cea mai veche catedrală gotică din lume, construită în jurul anului 1180 (prin urmare, cu mult înainte de a fi noi nevoiţi să-i apărăm de turci…). Catedrala este extraordinară, prin dimensiuni, arhitectură, vitralii. Am nimerit chiar în timpul slujbei de seară, messa, oficiată de un grup de preoţi (nu-mi vine să-i spun sobor…), între care unul purta acea pălărie roşie, specifică pentru cardinali. Slujba nu a durat foarte mult, în timpul ei, turiştii erau rugaţi să-şi reducă plimbările prin biserică, aşa că am aşteptat cuminţi finalul. Lumea a început să iasă, dar prelatul de rang înalt nu a plecat, ci a venit în mijlocul catedralei, dând mâna cu toţi cei care doreau să o facă. Cum eram în imediata sa apropiere, am dat mâna şi noi şi ne-a urat duminică plăcută (era sâmbătă seara).
Devenisem curios să ştiu cu cine am dat mâna, aşa că fiică-mea a ochit un grup de femei mai în vârstă, dintre care una venise cu vasul pentru donaţii în biserică, prin urmare trebuia să ştie cine este prelatul cu pălăriuţă roşie. Am întrebat-o şi mi-a spus foarte amabilă, că am dat mâna cu episcopul de Chartres. A insistat să mai dau mâna o dată, pentru că episcopul venea spre noi. I-am spus că am făcut-o deja şi că nu cred că e frumos, iar ea insistat să merg să discut cu el, când i-am spus că suntem din România. Pentru o clipă, recunosc, am fost tentat, ca om şi ca jurnalist. Apoi mi-am spus că e suficient.
„A fost o onoare să dau mâna cu episcopul de Chartres”, i-am spus eu, convins că pentru ei e ceva banal. Dar nu…
„Şi pentru noi e o onoare să-l salutăm pe episcopul de Chartres”, mi-a răspuns doamna în cauză, pentru a sublinia parcă semnificaţia specială a unui asemenea eveniment.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura