Comunitate

Bibliotecarul Avram Iancu se întoarce la Balaton

Temerarul din Petroşani nu vrea să lase lucrurile neterminate şi va încerca, în august, să stabilească recordul mondial mult visat. Avram Iancu a fost oprit de vre­mea rea din cursa sa de a doborî re­cordul mondial de înot fără întrerupere.
„Vă anunţ, în mod oficial, şi cu plăcere că la sfârşitul lunii august MĂ ÎNTORC la Balaton pentru a termina ce-am lăsat neterminat ! Deja am iniţiat procedurile de obţinere a unei noi autorizaţii speciale de înot în Balaton. În 23 august o avem în mână. Am discutat şi cu doi dintre parte­nerii mei şi parţial este rezolvată şi partea financiară a unei noi încercări. Sunt convins că până la data înotului vom mai găsi restul necesarului. Aşadar, în ultima parte a lui august mă voi întoarce aici pentru a duce la capăt drumul spre stabilirea unui nou record mondial”, a anunţat Avram Iancu. Bibliotecarul din Petroşani are ţintă să înoate 72 de ore fără întrerupere. Pe par­cur­sul acestei încercări, sportivul nu are voie să se oprească şi nu va putea purta costum de neopren. De asemenea, pe timpul traversării, sportivului nu-i va fi per­mis să atingă pe cineva sau barca însoţi­toare. Singurul lucru permis este ca echipa sa de suport să-i arunce hrana necesară, la fiecare jumătate de oră. În prezent, Avram Iancu este deţinătorul recordului românesc la înot de anduranţă, el reuşind ca anul trecut să înoate în apele Dunării timp de 36 de ore şi 29 de minute. Recordul mondial la înot de anduranţă este de 67 de ore şi 16 minute. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura