Comunitate

Biblioteca Municipală din Orăştie, modernizată la standarde europene

Un aşezământ de cultură se susţine cu greutate, acest fapt putând fi constatat apoape peste tot în România. Criza economică a lăsat un gol şi în domeniul culturii, dar, atunci când ştii ce vrei, când ai soluţiile necesare, poţi depăşi orice situaţie, oricât ar fi de grea.

Aşa a gândit şi primarul Orăştiei, Alexandru Munteanu, când, în martie 2010, s-a apucat de lucru pentru a schimba radical aspectul Bibliotecii Municipale „Sebastian Bornemisa”, care ani de-a rândul a suferit, aşa cum au suferit cele mai multe dintre aşezămintele culturale hunedorene.

Program finalizat în doar patru luni

Programul de modernizare gândit de primarul Alexandru Munteanu a început pe data de 15 martie şi s-a finalizat zilele trecute. Rând pe rând, în localul bibliotecii publice au apărut dotări noi: mobilier, parchet, ferestre, rafturi, zugrăveli, birouri, mese, scaune. Mai mult, a fost implementat un program Biblionet, care, prin grija primăriei, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu”, a devenit funcţional. Şase calculatoare noi, echipate corespunzător, un copiator de ultimă generaţie, un videoproiector şi un ecran de proiecţie au luat drumul Bibliotecii Municipale. Acum, aşezământul de cultură din oraşul Paliei arată mai bine ca niciodată.

Lucrările au fost executate prin Primăria municipiului Orăştie: Compartimentul Arhitect – şef, Direcţia Tehnică şi Serviciul Public de Gospodărire Municipală, în colaborare cu câteva firme.

Recepţie pe măsura lucrărilor

Numărul mare de cititori şi reprezentanţi ai aproape tuturor instituţiilor publice şi private din Orăştie, dar şi ai Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu”, prezenţi la recepţia lucrărilor de modernizare a demonstrat faptul că la biblioteca din Orăştie se simţea nevoia de „aer proaspăt”.

Cu acest prilej, primarul Alexandru Munteanu a insistat asupra faptului că un aşezământ de talia bibliotecii municipale trebuie să ofere cele mai bune servicii publicului. „Cinstind şi oglindind trecutul, biblioteca este o casă a prezentului şi a viitorului, având rostul de a susţine actul cunoaşterii, de a clădi spirite şi conştiinţe. Tot ceea ce s-a realizat aici are drept scop o mai mare apropiere a publicului către bibliotecă şi către serviciile acesteia. Ceea ce s-a realizat aici, este destinat interesului public, pentru că oamenii care iubesc cartea au dreptul de a beneficia de servicii de calitate, într-un mediu propice şi prietenos”, a punctat primarul municipiului Orăştie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura