Educatie si cultura

Biblioteca Judeţeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban

Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Hunedoara-Deva pentru această săptămână este Povestea Ceaiului, de Wang Xufeng, apărută la Editura Corint, București – 2018.

Scrierea reprezintă o captivantă călătorie de suflet în istoria celei mai iubite băuturi din lume, împletind iscusit mituri, legende, tradiții, povești de dragoste, dar și episoade pline de cruzime cu informații privind soiurile de ceai, metodele de cules și procesare, ustensilele și vasele folosite la prepararea savuroasei licori.

Autoarea dedică rânduri pline de căldură și sensibilitate marilor personalități care au schimbat pentru totdeauna destinul plantei cu frunze veșnic verzi și strălucitoare. Legendarul Shen nong, maestrul Lu Yu, supranumit înțeleptul ceaiului, pictorul Yan Liben, cărturarul român Nicolae Milescu Spătarul, prințesa portugheză Ecaterina de Braganza, împăratul Zhao Ji, poetul Su Dongpo sunt doar câțiva dintre cei cărora ceaiul le datorează astăzi celebritatea. Bogată în informații inedite și minunat ilustrată, lucrarea este ghidul ideal pentru toți cei care îndrăgesc ceaiul și doresc să afle mai multe despre fascinanta sa istorie.

O istorie sub formă de legendă

Pe de altă parte, după cum se știe, primul ceai a fost pregătit în China în 2737 î. Hr., atunci când o frunză rătăcită a căzut direct în ceașca din care Împăratul Shen Nung bea apă fierbinte. Însă nu toți cunosc și continuarea legendei. Se spune despre Împărat că ar fi avut cap și coarne de taur…și stomacul transparent. El putea, astfel, să mănânce diverse plante și ierburi și să vadă cu ochii lui ce efect aveau acestea asupra organismului. Legenda mai spune și că a fost otrăvit de 72 de ori într-o singura zi. Așadar, “adevărul” din spatele descoperirii ceaiului este așezat undeva între știință și mitologie.

“Ceaiul este religia artei de a trăi” – Kakuzo Okakura, scriitor japonez (1863 – 1913)

https://www.facebook.com/bibliotecadeva

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura