Categories: Educatie si cultura

Biblioteca Judeţeană recomandă cartea acestei săptămâni

Biblioteca Judeţeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban

Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Hunedoara-Deva pentru această săptămână este Jumătate de viață, de Care Santos, carte apărut la Editura Humanitas, București – 2018. Potrivit criticilor, reprezintă o bijuterie narativă ce combină armonios trama psihologică cu istoria recentă.

Câştigător al Premiului Nadal în 2017, romanul are toate ingredientele unei poveşti suculente, ispititoare şi deopotrivă răvăşitoare despre acea relaţie de prietenie şi complicitate feminină care va fi pusă la grea încercare într-un moment de cotitură pentru cele cinci protagoniste – Olga, Marta, Lolita, Nina și Julia. Aceste ingrediente sunt evenimentul care schimbă destine (mai mult sau mai puţin asumat de cea care îl provoacă pentru a-şi testa puterea), iar trădarea şi toate acele schelete din dulap sunt scoase la lumină după ani de zile. Jumătate de viață are structura unei piese în două acte, surprinzându-le întâi pe adolescente în timpul dictaturii franchiste, apoi în plină maturitate, în primii ani ai tranziției din Spania. Pentru unul dintre personaje, iertarea îşi are propriul mecanism absurd care ajunge să capete sens după ce sunt parcurse nişte etape la finalul întâlnirii de după 30 de ani de la noaptea care a schimbat destinul uneia dintre cele cinci protagoniste.

,, Care Santos este autoarea a unsprezece romane, şase volume de proză scurtă, două volume de poezii, precum şi a numeroase cărţi pentru copii şi adolescenţi, pentru care a primit o serie de premii importante. La Biblioteca Județeană Ovid Densusianu Hunedoara-Deva puteți găsi romanele: Poftă de ciocolată, Încăperi ferecate, Aerul pe care îl respiri, Cel mai frumos loc din lume e chiar aici. Vă așteptăm să le citiți”, spune bibliotecara Diana Trif.

https://www.facebook.com/bibliotecadeva

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

o zi ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

o zi ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

2 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

2 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

2 zile ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

3 zile ago