Categories: Educatie si cultura

Biblioteca Judeţeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Şerban

Reprezentanţii Bibliotecii Judeţene Ovid Densusianu Hunedoara-Deva vă invită să lecturaţi volumul Zgomotul timpului, de Julian Barnes, apărut la Editura Nemira, Bucureşti, 2016. Cartea prezintă cu lumini şi umbre destinul unui mare muzician, dar şi drumul parcurs de Uniunea Sovietică, într-o stralucită explorare a sensului şi a locului artei în societate.
„Titlul acestui roman este inspirat de poetul Alexander Block care numea Istoria… zgomotul timpului. Personajul central al acestei biografii ficţionale scrise de britanicul Julian Barnes este compozitorul rus Dimitri Sostakovici, cel care va încerca să îşi dedice viaţa muzicii în timp ce Istoria, a se citi regimul stalinist, va interveni constant, obligându-l să facă compromisuri. Un titlu alternativ al cărţii ar putea fi Un om ateptînd, pentru că toată viaţa compozitorului rus, cel puţin partea petrecută în Uniunea Sovietică, a fost o continuă aşteptare pentru întâlnirea cu puterea susţinută de NKVD, aşteptarea exilului şi, de ce nu, a morţii“, afirmă bibliotecara Diana Trif.
„Cei care nu-l cunoşteau şi urmăreau viaţa muzicală doar de la distanţă îşi imaginau probabil că trauma din 1936 era definitiv îngropată în trecut. Comisese o mare eroare compunând «Lady Macbeth din Mtsensk» şi Puterea îl admonestase, pe bună dreptate. Pocăindu-se, scrisese răspunsul creator al unui artist sovietic la critica justificată. Apoi, în timpul Marelui Război Pentru Apărarea Patriei, compusese Simfonia a VII-a, al cărei mesaj antifascist răsunase în toate colţurile lumii. Şi aşa se învrednicise de iertare“, susţine autorul.
De menţionat că Biblioteca Judeţeană Ovid Densusianu Hunedoara-Deva pune la dispoziţia cititorilor şi alte scrieri ce poartă semnătura lui Julian Barnes, precum Anglia, Anglia, Istoria lumii în 10 capitole şi jumătate, Nimicul de temut, Papagalul lui Flaubert, Privind în soare, Trois, Iubire, Niveluri de viaţă, Până când m-a cunoscut, Sentimentul unui sfârşit.

https://www.facebook.com/bibliotecadeva/

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că la un departament de la o instituție de stat se muncește,…

2 ore ago

Președintele Laurențiu Nistor: Construcția noii creșe din Petroșani, un sprijin real pentru părinți

Și Petroșaniul are o creșă nou, realizată prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Condiții…

2 ore ago

Bulina albă

Ovidiu David Giorgiuți, absolvent al Colegiului Național „Decebal” Pentru că a obținut, după contestații, media…

2 ore ago

Bulina neagră

Florin T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de…

2 ore ago

Șocant! A amenințat că obligă o copilă de 9 ani să se prostitueze după ce-i omoară mama

Incidentul teribil a avut loc în Țara Hațegului, unde o mamă a fost bă­tută și…

2 ore ago

Tânăr din Petroșani, condamnat după ce a furat mașina unui vecin și a condus fără permis

Adolescentul se supărase că prie­tena lui nu-i răspunde la telefon și s-a gândit să-i facă…

2 ore ago