Categories: Educatie si cultura

Biblioteca Judeţeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Şerban

Propunerea făcută de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Hunedoara-Deva pentru această săptămână este Viața financiară a poeților, de Jess Walter, apărută la Editura Polirom, Bucureşti – 2015 și considerată una din cele mai bune cărţi ale anului 2009 de către Time, Washington Post şi Los Angeles Times.

Autorul demontează „visul american” cărămidă cu cărămidă, pentru a vedea ce se află dincolo: un jurnalist economic cu visuri legate de poezie ce-şi pierde slujba, soția jurnalistului, care, contrar datoriilor, încă sapă adânc în cardurile de credit, dominată obsesiv-compulsiv de faptul că viața ei s-a terminat de când a devenit mamă, copiii jurnalistului, care înțeleg ceea ce se petrece cu ai lor, însă nu pot interveni în niciun fel, şi tatăl jurnalistului, diagnosticat cu demență, care îşi pierde din amintiri şi din viață în fiecare zi. Și casa, nu în ultimul rând, casa, căci ea a fost ipotecată şi urmează să le fie luată de către executori, în timp ce Matt Prior (jurnalist economic, viitor boschetar) caută soluții pentru toți ceilalți patru membri ai familiei. Cu un umor savuros şi o ironie muşcătoare, Jess Walter desfăşoară în romanul său o galerie de personaje contemporane absurde şi vag groteşti: un avocat ce încheie contracte standard pentru vânzarea de droguri, un director de ziar incompetent şi arogant, nişte cultivatori de marijuana nătângi şi înduioşători.

„Ironia şi satira nu exclud însă tuşele calde, ce umanizează personajele lui Walter, ființe dezorientate prinse în vârtejul unei lumi care şi-a pierdut reperele. La Biblioteca Județeană Ovid Densusianu Hunedoara-Deva, mai puteți găsi de aceelaşi autor romanul Frumoasele ruine“, spune bibliotecara Diana Trif.

https://www.facebook.com/bibliotecadeva

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

5 ore ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

5 ore ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…

2 zile ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…

2 zile ago