Educatie si cultura

Biblioteca Judeţeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban

     Scrisorile din insula Guernsey, de Mary Ann Shaffer și Annie Barrows, carte apărută la Editura Nemira – 2018 este propunerea făcută pentru lecturare de reprezentanții Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Hunedoara-Deva. Scrierea reprezintă un dar pentru cititorii pasionați, o întoarcere nostalgică în lumea îndrăgită a lui Shakespeare, a lui Jane Austen sau a surorilor Bronte.

Războiul este o lecție a istoriei pe care niciodată popoarele nu și-o amintesc îndeajuns este definiția dată de Benito Mussolini și care se potrivește mănușă romanului epistolar “Scrisori din insula Guernsey”. Acesta cuprinde fix ceea ce ne arată titlul, adică o colecție de scrisori din și către insula Guernsey, din care reies viața personajelor, relațiile dintre ele, întâmplări și sentimente de tot felul. Guernsey este o insulă aflată pe Marea Mânecii, între Regatul Unit și Franța, care în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial a fost ocupată de nemți, iar locuitorii săi au fost lipsiți de orice informații. Unul dintre aceștia îi trimite o scrisoare lui Juliet Ashton, o tânără scriitoare, pentru a o ruga să-i furnizeze vești din perioada de timp în care nu a avut acces la faptele războiului. Ușor-ușor se leagă o corespondență atât între el și Juliet, cât și între Juliet și mulți alți locuitori ai insulei, care în timpul războiului au avut o ocupație ce poate părea puțin bizară: un “Club de literatură și de plăcinte din coji de cartofi”.

Nemții au ucis oamenii din bărcile de salvare. Au bombardat ambulanțele cu semnul Crucii Roșii pe ele, care ne duceau răniții la adăpost. Pentru că nimeni nu le riposta, și-au dat seama că britanicii ne lăsaseră descoperiți. Două zile mai târziu au venit fără să mai facă tărăboi și ne-au ținut cinci ani sub ocupația lor.

 

https://www.facebook.com/bibliotecadeva

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura