Magdalena Șerban
Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în această săptămână este cartea Religia pentru atei, de Alain de Botton, apărută la Editura Vellant, București, 2023.
Religiile ne-au fost transmise din ceruri sau sunt complet aberante?
Cartea este o meditație despre cum putem beneficia de înțelepciunea, frumusețea și puterea consolatoare a religiei, fără a fi credincioși, Religia pentru atei le propune agnosticilor și ateilor ca, în loc să ridiculizeze religiile lumii, să „fure“ de la acestea. Alain de Botton ne dezvăluie cum putem găsi în religie acele idei bune despre cum să ne trăim viața și să ne organizăm societățile, punându-ne la dispoziție exemple prețioase despre cum să construim un spirit al comunității, cum să facem relațiile să dureze, cum să trecem peste sentimentele de invidie sau inadecvare, cum să călătorim inspirați sau să ne reconectăm la natură. Autorul mărturisește că a crescut într-o familie de atei convinși, ca fiu a doi evrei netradiționaliști care vedeau în credința religioasă cam același lucru cu atașamentul față de Moș Crăciun. Într-un eseu de 300 de pagini bogat ilustrat cu fotografii și exemple din istoria religiilor, eseistul explorează religia în căutarea unor idei care să le îmbunătățească viața celor incapabili să creadă în miracole, spirite sau povești despre ruguri aprinse.
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…
Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție…
Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…
Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…