Categories: Educatie si cultura

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban

 

Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în această săptămână este cartea Refugiul timpului, de Gheorghi Gospodinov, apărută la Editura Rei, Pandora M, București, 2023.

 

Final distopic

Roman satiric, Refugiul timpului spune povestea unui călător misterios în timp care deschide un sanatoriu, o clinică a timpului, unde pacienții cu Alzheimer sunt tratați prin reproducerea extrem de fidelă a unei perioade trecute. Camerele acestei clinici neobișnuite reproduc detalii din trecut care le îngăduie pacienților să retrăiască momente preferate din tinerețe, să recupereze scene demult pierdute datorită unor clipe care, cândva, le-au marcat viața. Asistentul lui Gaustin, vocea care-i spune povestea, e însărcinat să găsească recuzita acestui refugiu: obiecte din trecut, mobilă din anii 1960, nasturi din 1940 sau parfumuri uitate. Treptat, aura acestui adăpost crește, el începe să fie căutat și de oameni sănătoși, care încearcă să uite de prezent și să se retragă în scene din propria istorie, ba chiar națiuni întregi se îndreaptă către iluzia unor vremuri mai bune îngropate în straturile memoriei.

 

Despre autor

Gheorghi Gospodinov (n. 1968) este cel mai tradus și apreciat scriitor bulgar al momentului. Romanul său de debut, Un roman natural, a fost tradus în peste 20 de limbi. A publicat poezie, proză, eseuri, piese de teatru și a realizat scenarii de film. Scrie în mod regulat articole pentru cotidianul bulgar Dnevnik și pentru Deutsche Welle. Din opera lui, în colecția Anansi au apărut Fizica tristeții (2021) și Un roman natural (2022). În prezent trăiește la Sofia.

 

„O carte în care timpul dispare și reapare în forme neașteptate. O satiră, dar și un roman înțelept și delicat.” The New Yorker

 

https://www.facebook.com/bibliotecadeva/

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Conducea fără permis și sub influența alcoolului. Reținut de polițiștii rutieri

La data de 20 iunie 2026, în jurul orei 22:40, polițiștii rutieri și cei de…

3 ore ago

AUTOTURISM URMĂRIT INTERNAȚIONAL, RECUPERAT DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au recuperat un…

3 ore ago

VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE: ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU EMIS DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit într-un caz de violență domestică, după ce…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră a obținut comisionul pentru o lu­crare…

19 ore ago

Bulina albă

Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că unitatea medicală pe care…

19 ore ago

Bulina neagră

H.T., din municipiul Petroșani Pentru că este acuzat de violarea unei minore.

19 ore ago