Magdalena Șerban
Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în această săptămână este cartea Despre sensul vieții, de Mihai Morar și Părintele Necula, apărută la Bookzone, București, 2021. Un dialog sincer și necesar despre puterea cuvintelor, puterea oamenilor și puterea Lui Dumnezeu, care îți oferă reperele de care ai nevoie într-o lume în schimbare.
O invitație la unitate și credință
Pe 14 octombrie, îndrăgitul om de radio Mihai Morar a oferit un cadou special fanilor săi chiar de ziua sa de naștere, o carte realizată în dialog cu Părintele Constantin Necula. Trei luni mai târziu, „Despre sensul vieții cu Mihai Morar și Părintele Necula” a devenit o carte-fenomen care s-a vândut în peste 140.000 de exemplare. Recordul anterior a fost stabilit de scriitorul Igor Bergler, care a reușit să vândă cel mai recent roman al său în peste 100.000 de exemplare la mai puțin de 3 luni de la apariție.
„Ce ar mai fi de zis? O vom face probabil în timpul cât Dumnezeu ne va îngădui să o mai facem. Când vom fi plecați, undeva, într-un colț de bibliotecă și această rogojină de carte pe care ne-am lăsat sufletele la vedere. Mulțumesc, Mihai, pentru prietenie. Și celor ce ne sunt prieteni ori dușmani, deopotrivă, sănătate. Nu mai e vreme de ură. De mușcat din morminte. Din văzduh, din bunici și părinți. E vremea să căutăm sens vieților noastre. ” – Părintele Constantin Necula
„… dacă sensul vieții ar fi în «a avea», atunci de ce sunt mulți oameni «care au și nu sunt» și de ce sunt mulți «care sunt și au totul»?“, întreabă retoric jurnalistul Mihai Morar
Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…
Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…
Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…
S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.
Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabilitată, la mai…
Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impozitele în…