Categories: Comunitate

Biblioteca Judeţeană, centru regional de formare profesională

Magdalena Şerban

De curând, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” a fost aleasă să devină unul dintre cele patru centre regionale de formare profesională din România, alături de cele din Cluj, Braşov şi Bucureşti, care vor asigura sustenabilitatea activităţii de formare, iniţiată prin programul Biblionet. Astfel, centrului hunedorean i-au fost  arondate o serie de judeţe din partea de sud-vest a ţării.

Există 69 de sedii biblionet în judeţ
Deoarece prin proiectul Biblionet s-au realizat centre de formare în fiecare bibliotecă  judeţeană din România, Fundaţia IREX, cea  care implementează programul, doreşte să pună în practică un sistem care să asigure pregătirea pe mai departe a bibliotecarilor formatori şi a cursurilor oferite comunităţii. Se va realiza, astfel, un sistem de centre regionale. Ele vor fi acreditate în instruirea formatorilor şi vor crea programe care vor fi împărtăşite apoi, gratuit, tuturor comunităţilor din România, care deţin o bibliotecă publică.
„Este o bucurie şi un prilej de mândrie pentru noi, ca judeţ, faptul că am fost aleşi să facem parte din acest proiect. Selectarea bibliotecii noastre în acest amplu proiect este o recunoaştere a seriozităţii şi implicării responsabile, cu care am lucrat în cei cinci ani care au trecut de la demararea Programului Biblionet. Trebuie să amintesc că acum, la nivel de judeţ, există 69 de Centre Biblionet, iar în următoarele luni vom mai deschide încă două: unul la filiala noastră de carte în limba chineză şi celălalt la Centrul de Plasament din Lupeni”, a declarat Ioan Sebastian Bara (foto), managerul Bibliotecii Judeţene. Acesta a mai precizat că formarea profesională se va asigura prin trainerii care urmează să participe la cursurile de formatori, iar pe măsura necesităţii, se vor mai pregăti alţi traineri, care îşi vor putea oferi serviciile celor interesaţi, din judeţele arondate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat că un personaj de la noi n-a mai putut să accepte…

7 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că rămâne la Hunedoara, așa cum și-a dat cuvântul…

7 ore ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată după ce nu a…

7 ore ago

Au ajuns cu mașina în șanț

Pompierii militari din Deva și Ilia au intervenit de urgență pentru a-i salva pe cei…

7 ore ago

Ordine de protecție emise de polițiștii din Hunedoara

Polițiștii au intervenit, în luna au­gust a.c., în 195 de cazuri de vio­lență domestică în…

7 ore ago