Eveniment

Beţivii la volan, pericol public!

Maximilian Gânju

Unui bărbat din Petroşani, de 30 de ani, băut bine fiind, i-a venit chef de plimbare cu maşina. El a profitat de faptul că autoturismul ce aparţine fostului ginere al manelistului Nicolae Guţă, a fost lăsat neasigurat, cu cheia în contact, s-a urcat în el şi a pornit la drum.

Dar, potrivit poliţiştilor, nu a ajuns prea departe, deoarece a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, a lovit un gard metalic şi s-a oprit pe linia ferată, avariind autoturismul.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,84 mg/l, alcool pur în aerul expirat. ”Cu puţin timp înainte de producerea evenimentului rutier la sediul Poliţiei municipiului Petroşani s-a prezentat un tânăr de 21 de ani, din Petroşani, care a reclamat faptul că autoturismul pe care l-a parcat în zona Pieţei Dacia, fiind neasigurat corespunzător, i-a fost sustras de către bărbatul de 30 de ani, din Petroşani (cel care ulterior a provocat evenimentul rutier)”, a precizat Carla Strujan, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Bărbatul este cercetat pentru furt calificat şi conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.
Tot în Petroşani, un alt bărbat a făcut praf două autoturisme după ce a urcat băut la volan. Individul nu avea permis de conducere, iar accidentul provocat de el a avut loc pe Strada General Vasile Milea, din Petroşani. Potrivit poliţiştilor, un tânăr din Petrila, de 30 de ani, a scăpat maşina de sub control şi a lovit două autoturisme parcate. După ce a fost testat cu aparatul etilotest, poliţiştii au stabilit că avea o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificării autorului în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a stabilit faptul că, acesta nu deţinea permis de conducere pentru nici o categorie de autoturisme. Petrileanul este cercetat penal pentru infracţiunile de conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducerea unui autoturism fără a deţine permis de conducere.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura