Categories: Sport

Becicherecu Mic răstoarnă pretendenta mare

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara a ratat şansa de a deveni lideră a clasamentului, întrucât şirul de trei victorii consecutive a fost întrerupt de eşecul, scor 0-2 (0-1) din partida, de acasă, cu Nuova Mama Mia Becicherecu Mic. „Alb-albaştrii” au suferit la capitolul eficienţă ofensivă şi au fost fragili la contraatacurile adverse, dar acuză şi arbitrajul clujencei Teodora Albon, căreia i se impută refuzarea unor penaltiuri.

Presiune negativă
Posibilitatea de a urca în fotoliul de lideră a avut efect nociv pentru FC Hunedoara. Astfel că în loc să zburde pe teren, „alb-albaştrii” au părut a avea plumb în ghete, semn că trupa pregătită de Victor Roşca nu e încă obişnuită cu presiunea rezultatului. „Alb-albaştrii” au încercat să-şi joace bine rolul de favoriţi, de gazde şi de pretendenţi la primul loc, însă au rămas restanţi la capitolul reuşite. E drept că moralul şi jocul le-au fost afectate şi de deciziile controversate ale arbitrului FIFA, Teodora Albon. Jocul a început cu FC Hunedoara la timonă, însă atacurile „alb-albaştrilor” s-au dovedit previzibile şi uşor de destrămat de aglomerata apărare adversă. Cum posesia şi ofensiva sterilă contează doar la statistici, oaspeţii au prins curaj şi au dat lovitura pe contraatac. Motreanu a centrat precis, iar Bârză (min. 27) a marcat cu o execuţie superbă, foarfecă din apropierea careului mic, scor 0-1. Gruparea de pe Cerna a acuzat şocul primirii golului şi nu a mai reuşit să fie cu adevărat periculoasă până la pauză.

Penaltiuri refuzate
Discuţiile de la vestiare cu antrenorul Victor Roşca au schimbat în bine faţa echipei gazdă, iar FC Hunedoara a început repriza secundă în atac. Prima ocazie notabilă a fost semnată de Drăgoescu (min. 50), care a driblat uşor doi apărători, după care a fost blocat în careu de portarul oaspeţilor. Spectatorii şi toţi cei din tabăra Hunedoreană au reclamat penalti, însă arbitrul Teodora Albon a refuzat să acorde lovitura de pedeapsă. „Alb-albaştrii” au continuat să atace, iar euforia ofensivă s-a întors împotriva lor la un nou contraatac al oaspeţilor. Nou intratul Silaghi (min. 67) a scăpat spre poartă şi a marcat după o pasă inspirată a lui Luţă, scor 0-2. FC Hunedoara a continuat să lupte şi Bozian a fost faultat şi el în careul advers, în minutul 70, însă Teodora Albon a rămas insensibilă şi de această dată. Din acel moment, gazdele au picat, astfel că până la final nu s-a mai schimbat nimic pe tabela de marcaj.

FC Hunedoara – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 0-2 (0-1)
Au marcat: Bârză (min. 27), Silaghi (min. 67)
Stadion: „Michael Klein”; spectatori: 700.
FC Hunedoara: Raţ – Ciucurescu, Maghici, Mardare, Petresc – Ionicescu, Simionov (Trăşcan min. 60), Bozian, Drăgoescu (C. Creciunesc min. 60) – Tecsi (cap), Ursachi (min. 60 D. Creciunesc). Antrenor: Victor Roşca.
Becicherecu Mic: Culda – Todorov, Zurbagiu, Niţă, Bârză (Silaghi min. 55; Cioancă min. 90) – Radu, Negruţ, Motreanu (cap), Artimon – Luţă, Nicoară (Mărginean min. 62). Antrenor: Sorin Bălu.
Arbitri: Teodora Albon – Paul Pojar, Ramona Bungheţ (toţi din Cluj Napoca).

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU PROTEJAREA VICTIMELOR VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

Polițiștii hunedoreni continuă să acționeze cu promptitudine și fermitate în cazurile de violență în familie,…

2 zile ago

Sărbătoarea Academiei Române și a ASTREI

După reușita precedentelor două conferințe internaționale – dedicate lui Avram Iancu (2024) și martirilor Horea,…

3 zile ago

Elev eliminat din Bacalaureat după ce i-a sunat telefonul la o avertizare

Un elev de la un liceu din Valea Jiului a fost eliminat din examenul de…

3 zile ago

ÎNCEPÂND DE MÂINE, 13 IUNIE 2026, INTRĂ ÎN VIGOARE NOILE PREVEDERI PRIVIND SANCȚIONAREA FAPTELOR CARE TULBURĂ ORDINEA ȘI LINIȘTEA PUBLICĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara informează cetățenii că, începând cu data de 13 iunie 2026,…

3 zile ago

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit vârful Denali

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit în această vineri dimineață dimineață Vârful Denali (6.194 m), cel…

3 zile ago