Categories: ActualitateFlash

Bebe, câinele salvator al pompierilor

Loredana Goangă

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din judeţul nostru are un nou „angajat”. Rabax, sau Bebe, aşa cum îl alintă pompierii, este un ciobănesc german de şapte luni şi va fi dresat pentru căutare şi salvare.

Încă mai „copilăreşte”
Provenit din canisa Centrului Chinologic Sibiu, Bebe îi are drept părinţi pe Man şi Labaha, doi câini cu rezultate deosebite în misiunile de căutare a supravieţuitorilor prinşi sub dărâmături sau în medii ostile. În momentul de faţă, acesta parcurge programul de predresaj şi socializare. Adică se familiarizează cu străzile, autospecialele de intervenţie, mijloacele de transport în comun şi orice alt loc aglomerat în care mirosurile şi zgomotele se amestecă, pentru ca atunci când se va afla la muncă, Bebe să nu mai fie distras de nimic.

O „căsuţă” doar a lui
Greul va începe abia iarna viitoare, când acesta  va participa la un curs de specializare, la Sibiu, alături de dresorul său, plutonierul Robert Kulcsar, pasionat de câini. Pompierul are atestat de dresor de mai bine de 10 ani.
„Cea mai mare bucurie a lui Bebe este mingea, cu care se joacă doar în prezenţa dresorului său. Bebe este un exemplar deosebit de inteligent, extrem de serios şi de preocupat de activităţile desfăşurate în cadrul dresajului. Noul coleg al pompierilor hunedoreni a fost primit cu drag de aceştia. Şi, pentru a se simţi ca acasă, la solicitarea inspectorului-şef al I.S.U. Hunedoara, lt.col. Viorel Demean, cu sprijinul Asociaţiei „Salvatorii Hunedoreni”, Bebe a beneficiat de o „locuinţă de serviciu” conform reglementărilor în vigoare“, a declarat căpitanul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
O „căsuţă” binemeritată de altfel, întrucât, conform progreselor vizibile pe care le-a înregistrat deja, patrupedul promite să devină un salvator de nădejde.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DEZASTRU TOTAL PENTRU DREAPTA! Guvernul Mureșan A PICAT ZGUDUITOR în Parlament cu un scor rușinos, sub Guvernul Veștea!

Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…

17 ore ago

Bulina albă

Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…

17 ore ago

Bulina neagră

Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…

17 ore ago

Infuzie de bani europeni în baza de tratament a spitalului județean

Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hune­doara a marcat investiții majore în dez­vol­tarea sistemului…

17 ore ago