Eveniment

Beatã, s-a electrocutat pe un vagon

03 Gara CFR Simeria Tren Vagoane REVA (2)

Sorina Popa

Beată fiind, o hunedoreancă nu a găsit altceva mai bun de făcut, decât să se urce pe un vagon cisternă şi să urle cât o ţine gura. Numai că întreaga situaţie s-a transformat pentru Alexandra Diana Chiroşea, de 19 ani, din municipiul Hunedoara, aproape într-o tragedie.

Arsuri pe aproape tot corpul
Tânăra se afla ieri dimineaţă, împreună cu un grup de prieteni în Gara Simeria, când i-a venit cheful de aventură. Şi, s-a urcat pe un vagon cisternă, fără să ştie că firele de înaltă tensiune sunt un adevărat pericol.
„Tânără a fost electrocutată la 27.000 de volţi, ea fiind aruncată de pe vagon. Nu a atins firele, dar nici nu era nevoie, deoarece este suficient să te apropii la o distanţă de un metru, ca să te electrocutezi”, a declarat comisarul Ioan Balaş, de la Poliţia Transporturi Feroviare Hunedoara. Imediat la faţa locului a ajuns o ambulanţă SMURD, victima fiind transportată la Spitalul Judeţean din Deva. Ea a fost internată la Secţia de chirurgie plastică, cu arsuri de gradul al doilea pe aproape tot corpul. Aseară, starea femeii era stabilă. Hunedoreanca a plătit scump pentru că a consumat băuturi alcoolice, apoi şi-a făcut de cap tocmai în Gara Simeria.

13 comentarii la „Beatã, s-a electrocutat pe un vagon

  • mai mergeti draq si nu mai scrieti ce nu stiti……bagatori de seama….nepotilor

  • ba mincinosilor de unde stiti k Alexandra s-a suit pe vagon? ati fost de fata? numa minciuni scrieti…scrieti numa ce va taie capu …in primu rand nu era beata …;)…si NU SO URCAT PE VAGON… DELOC…era intre vagoane unde se face legatura pe scari….taceti dracu din gura nu mai aberati … asa numiti voi un accident o aventura???? numa atata va duce capu ??? ce o patit ea se putea intampla oricui …si asta nu o sa ramana asa va garantez

  • si nici nu a urlat MINCINOSILORRRR…nu a scos nici un sunet hai paa

  • Idioti draq o sa fiti dati in judekata pentru kakaturile astae ce le ziceti….fata sa mers sa se usureze idioti draq si la intoarcere a atins un fir probabil …ceva o sa regretati ..idiotilor…ne vdm la judekata..pa

  • atat de multe stiti voi despre cazul asta daca sunte-ti in stare sa numiti accidentul acesta „distractie” daca vreti sa nu mearga calatorii sa isi faca nevoile in spatii periculoase (cum e cel in care a mers aceasta fata ) ar fi cazul sa va ingrijiti si de spatiile sanitare din incinta garii care inca de la intrare iti provoaca greata la cat de bine intretinute, respectiv curatate, sunt … Si care este faza cu „tocmai in gara Simeria ” se putea intampla oriunde si oricui dar asta e meseria presei sa infloreasca si sa faca din tantar armasar….

  • aaaa apropo daca era sus pe vagon atunci cum a avut timp sa „strige cat o tine gura” se presupune ca din moment ce esti pe tren se produce arcul electric si esti electrocutat pe moment, sau nu am dreptate?… sincer ma mir cum de nu ati scris ca ar fi inceput sa danseze pe acel vagon la cat va duce mintea… macar v-au platit bine sa scrieti asemenea aberatii?asta e realitatea in ziua de azi cine plateste mai mult are dreptul la replica si acela are dreptate , nu?….

  • inca ceva … inainte de a scrie acest articol v-ati gandit ca putea fi vorba de voi sau persoane dragi voua ( ca puteati fi in locul victimei acestui accident)? voi ce ati fi simtit cand ati fi citit asemenea aberatii facute de presa romana ??? va intrebati dece se duce tara pe rapa ? nu mai stati sa reflectati asupra acestiu lucru pentru ca exista riscul sa va dati seama ca vina va apartine si poate va apuca regretele prea tarziu…

  • bai tata ce tari sunteti voi k stiti sa dati din gura ,asa’i?
    si voi mai stiti ce so intamplat dak nu ati fost de fata macar nu mai vorbiti ampulea k nimik din ce ati scris nu e adevarat … acu’ m’am lamurit de ce sunt romanii indusi in eroare si facuti de ***** din cauza redactorilor ca voi …
    simtiti’va bine fratilor ca stiti sa denigrati numele multor persoane
    is curioasa daca ati fi facut la fel daca ati fi fost rude cu victima vorba persoanei din ‘naintea mea … la cata imaginatie aveti apucati’va de scris romane politiste nu mai bagati informatii eronate pe site’uri si in ziare… reveniti’va la realitate frate ca nu ii de gluma la cate prostii scrieti pote se gaseste unu sa va dea in judecata pentru denigrarea numelui …

  • arsuri pe aproape tot corpu’???? nu stiam ca spatele si un picior reprezinta „tot corpul” da mno voi stiti mai bine decat mine ca voi ati fost acolo nu nu ca mine care dormeam la ora aia nu… bah ce faini suntetzi voi ma mir cum va mai suporta pamantu’ si nu va arunca draq in spatiu sa scape de jigodii ca voi…care pt a va ridica voi nu va doare pe cn tre sa calcati in picioare , important ii sa ajungeti voi in varf nu…

  • ink o chestie eu stiu k tre sa isi dea victima acordu’ ca sa puteti voi sa scrieti numele in intregime si din cate stiu pe alexandra nu a intrebat’o nimeni asa k ….

  • ba da mai prosti suntetzi voi shi ziarul vostru shi mai ales ala care o publicat anuntul…..suntetzi niste analfabetzi datzi dracu kre nici numele nu mi las scris corect….aruncativa in cerna ca traitzi degeaba pe acest pamant…shi inca ceva nu mam suit pe vagon daca chiar suntetzi curioshi shi nam urlat,dar daca natzi fost acolo ce vb abureli ratatilor

  • Suntetzi cei mai de caca ziaristi din tzantar facetzi armasar asta ii CFR`u,munca lor prin birturi ii dare pe ei exact intre urechii ca firele nu sunt asigurate ..si mai ales ziarul ~MESAGERUL~ii cel mai penal ziar pe care lam vazut vre`odata suntetzi aiurea ..

  • Stiu cum e ….am patit si eu ceva asemanator in urma cu cateva luni….am fost destul de grav si sanse foarte mici de supravietuire, totusi ce au scris in ziar pseudoziaristii a lasat de dorit…sunt total neinformati sau denatureaza totul voit…Sper ca fata respectiva este bine acum.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura