Categories: Actualitate

Beat mangă, un tânăr a făcut circ, căţărat la etajul 9 al unui bloc

Cristina Ghenea

Un tânăr de 24 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat în stare de ebrietate, a făcut mare circ, ieri după-amiază, după ce s-a căţărat la etajul 9 al unui bloc din zona cinematografului Flacăra, ameninţând că se aruncă în gol. După mai bine de jumătate de oră de negocieri, jandarmii au reuşit să-l convingă să coboare.

Tânărul, pe care îl cheamă Viorel Muntean (foto), băuse cu mult peste măsură şi se pare că, înainte de a face tămbălăul de la înălţime, se certase cu mama şi cu fratele său. Plecat nervos de acasă, a spart geamurile unui magazin situat la parterul unui bloc de pe strada Mureşului, prilej cu care s-a ales cu câteva tăieturi pe antebraţe. Martorii spun că s-a urcat apoi pe blocul din imediata vecinătate, după ce echipajul de intervenţie de la firma de pază care asigura magazinul a sosit la faţa locului şi l-a luat la întrebări.
În scurt timp, la blocul respectiv au ajuns şi poliţiştii, pompierii şi medicii de la Ambulanţă, însă Viorel a refuzat să stea de vorbă cu aceştia, cerând în mod expres să discute cu jandarmii. „Am fost solicitaţi să intervenim, după ce tânărul a anunţat că doreşte să vorbească doar cu jandarmii, pentru că în ei are încredere. Unul dintre subofiţeri, împreună cu ofiţerul psiholog din cadrul Inspectoratului, au urcat la el şi după aproximativ 30 de minute, au reuşit să îl convingă să coboare”, a declarat Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara.
Deşi avea tăieturi pe ambele mâini, hunedoreanul susţinea că nu el a fost cel care a spart geamurile magazinului, ci fratele său. Medicii echipajului de la Ambulanţă l-au preluat la coborâre şi l-au transportat de urgenţă la spitalul din municipiu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că niște salariați de la o primărie de sub cetate se distrează…

11 ore ago

Bulina albă

Ioan Vlad, primarul comunei Sălașu de Sus Pentru că Festivalul Narciselor continuă, iar an de…

11 ore ago

Bulina neagră

G.D., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuni informatice.  

11 ore ago

Întâlnire cu Octavian Paler

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în 21 mai 2026,…

12 ore ago

Analizele de sânge pot salva vieți. Cruciale pentru diagnosticul timpuriu și precis. Investigații multiple la Spitalul General C.F Simeria

Magdalena Șerban Analizele de sânge sunt esențiale pentru monitorizarea stării generale de sănătate, detectarea precoce…

12 ore ago

Parada micilor cavaleri și domnițe, în „2026 – Anul Iancu de Hunedoara”

Copiii de la Grădinița „Dumbrava Minunată”, costumați în prințese și cavaleri, au oferit un moment…

12 ore ago