Categories: Actualitate

Băut la volan şi cu permis de conducere fals

Şoferul de 36 de ani, din Deva, descoperit că avea un permis de conducere fals era şi băut. Acesta a fost oprit în urma unui control trafic e­fectuat de poliţişti pe raza muni­ci­piu­lui Deva.
„Bărbatul a prezentat pentru control un document fals tip permis de conducere. Toto­dată, fiind testat cu aparatul al­cool­test, a rezultat o valoare de 0,44 mg/l, al­cool în aerul pur expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, în ve­derea re­coltării de mostre biologice”, in­formează IPJ Hunedoara. Pe numele bărba­tului a fost în­tocmit dosar penal pentru trei infracţiuni, res­pectiv conducere fără permis, uz de fals şi conducerea unui vehicul sub influenta al­co­o­lului sau a altor substanţe. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șofer bănuit că s-a urcat la volan sub influența alcoolului, de două ori în aceeași zi, reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant delict, în data de 2…

4 ore ago

ȘOFERI DEPISTAȚI CU VITEZĂ EXCESIVĂ PE AUTOSTRADA A1, SCOȘI DIN TRAFIC

*În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au…

4 ore ago

Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…

20 de ore ago

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

o zi ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

2 zile ago