Maximilian Gânju
Un bărbat din Valea de Brazi-Uricani şi-a bătut un consătean până aproape că l-a omorât şi a fost arestat preventiv de judecătorii Tribunalului Hunedoara. Procurorii îl acuză pe agresor de tentativă de omor.
Potrivit procurorilor, între cei doi consăteni din cătunul Valea de Brazi exista un conflict mai vechi, iar la finele săptămânii trecute, agresorul s-a dus la locuinţa victimei ca să-i ceară socoteală. Cei doi se ciondăneau pe o proprietate şi imediat a izbucnit scandalul. Anchetatorii spun că Ion Gheorghe Romoşan a pus mâna pe o rangă metalică şi a lovit victima cu putere, dar nu s-a oprit chiar dacă aceasta era la pământ.
„Din cercetările efectuate până în prezent, au rezultat probe privind suspiciunea rezonabilă că în data de 09.11.2016, în jurul jurul orei 16,00, pe fondul unei stări conflictuale preexistente, în timp ce se afla pe proprietatea persoanei vătămate Cornel Dinea, de pe raza municipiului Uricani, localitatea Valea de Brazi, în zona cunoscută sub denumirea Seci, inculpatul Ion Gheorghe Romoşan a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu o rangă metalică în zona toracelui şi a membrelor, în timp ce persoana vătămată se afla căzută la pământ, cauzându-i leziuni traumatice (…) ce necesită 40-45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi care au pus în primejdie viaţa persoanei vătămate”, susţin procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Agresorul a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Ion Gheorghe Romoşan le-a cerut magistraţilor Tribunalului Hunedoara să-l plaseze în arest la domiciliu sau chiar control judiciar, deşi şi-a bătut consăteanul atât de crunt, încât va sta ţintuit la pat cel puţin o lună şi jumătate.
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…
V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mobilizând…
Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din municipiul Brad a fost reținut pentru…