Nicolle Ebner
Într-un cadru restrâns, ieri, la sediul ArcelorMittal Hunedoara s-au aniversat 50 de ani de la pornirea Laminorului de profile grele (LPG), care, în ciuda vârstei, a rămas una dintre piesele „grele” ale fluxului tehnologic de pe platforma siderurgică şi de care, în momentele critice, a depins existenţa oraşului. În 50 de ani de activitate neîntreruptă, LPG a dat o producţie de 22 de milioane de tone de laminate şi, a dat, şi încă mai dă, o pâine, pentru familiile siderurgiştilor care lucrează aici.
Siderurgia hunedoreană începe să urce iar
În realitate, aniversarea „bătrânului” laminor a însemnat şi renaşterea acestuia şi totodată, relansarea economică a societăţii siderurgice, după 20 de ani de cădere liberă. Consiliul de Administraţie al companiei mamă a aprobat investiţii de câteva zeci de milioane de euro, pentru modernizarea LPG, care, din trimestrul IV al anului 2011, va fi „adaptat” pentru producţia de europrofile, conform cerinţelor pieţei. Prin mesajul său, Remus Păţan, director general al ArcelorMittal Hunedoara, a reuşit să descreţească frunţile invitaţilor-angajaţi ai societăţii, care au dus şi duc în continuare greul – pentru că: „nu e de rău. E de bine. Criza mondială este o problemă foarte serioasă, dar, la Hunedoara, lucrurile merg într-o direcţie bună. Încet, dar sigur!”. „Avem şansa să facem din ArcelorMittal Hunedoara o companie viabilă şi competitivă la nivel mondial, aşa cum a fost odată, iar investiţia în modernizarea LPG va reda strălucirea de altă dată a combinatului hunedorean. Am ajuns la finalul procesului de restructurare şi acum, de la baza existentă, începem să urcăm din nou”, a mai declarat Remus Păţan. Potrivit sursei mai sus citate, investiţiile pentru modernizarea LPG au început încă de anul trecut, dar au fost stopate din cauza crizei economice mondiale. ”Acum, va trebui să mărim puţin ritmul, pentru ca, până la sfârşitul acestui an, să finalizăm partea întâi a proiectului de modernizare. Sper ca la sfârşitul anului 2011, să apăsăm pe butonul de pornire al noii linii de producţie”, menţionează Remus Păţan.
Motto-ul siderurgiştilor: „împreună, un pas înainte”
La evenimentul de ieri a participat şi Andre Bock – vicepreşedintele companiei ArcelorMittal, care i-a felicitat pe siderurgiştii hunedoreni şi le-a transmis că este fericit să se afle printre ei, într-un asemenea moment memorabil. Cu ocazia aniversării de ieri, conducerea ArcelorMittal Hunedoara a prezentat o ediţie specială a publicaţiei societăţii, iar Ioan Ghilea, exponentul celui mai vechi angajat al laminorului şi în acelaşi timp, al celui mai proaspăt pensionar, a fost recompensat cu o diplomă de onoare şi un simbol stilizat al LPG. Recepţia oficială a durat mai puţin de 30 de minute, pentru că „e nevoie de multă muncă, nu vorbe”, iar la final, s-au ciocnit cupe de şampanie şi s-au făcut urări de viaţă lungă pentru „bătrânul” laminor, cel de care, după cum spun chiar siderurgiştii, în momentele critice, a depins existenţa oraşului Hunedoara.
Ediţia din acest an a festivalului aduce la Hunedoara 18 grupuri de reconstituire istorică, din…
A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…
Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj cu veleități de artist trage tare să revină…
S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…
Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…
View Comments
Mare om Ghilea asta : cu el a inceput si s-a terminat laminorul 650 . Unde l-ati gasit ?
sa speram ca va fi bine, am ajuns si anul 2011 si in prezent se lucreaza la montarea liniei de laminare,... ar fi bine daca siderurgia hunedoreana va renaste dupa cum spunea directorul general, Patan, insa nu stiu ce inseamna pentru el relansare, renastere, reconstructie, etc.. sper sa nu se rezume doar la constructia acestui laminor tot planul de investitii de la Hunedoara, daca se vorbeste de relansare inseamna ca se doreste extindere, dezvoltare, construirea de noi capacitati de productie, pe langa acest laminor,.. sa speram ca prindem si noi vremurile cand siderurgia hunedoreana va fi din nou acolo unde ii e locul...