Comunitate

Bătrânii de la Orăştie, infectaţi din neglijenţă

Sorina Popa

Situaţia de la Complexul pentru vârstnici din Orăştie este una extrem de gravă. Bătrâni, personalul care îi îngrijea, toată lumea s-a infectat cu noul virus. Asta, după ce o locatară de aici a fost internată la Spitalul din Deva, iar de acolo a revenit la complex, dar cu coronavirus cu tot.

Deci, de la o singură persoană, au fost infectate alte zeci. Întrebarea este de ce nu a fost testată bătrânica la externarea din spital? Primarul municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că din 30 de vârstnici de la Complex, 23 au fost declaraţi pozitivi cu noul virus. Doi încă aşteaptă rezultatul testelor, iar cinci sunt negativi din fericire. Cinci dintre angajaţii Complexului sunt şi ei pozitivi. În aceste condiţii, cei cinci bătrâni au rămas în centru, unde sunt îngrijiţi de trei angajaţi, care au scăpat de infectare.
„La spitalul din Orăştie au fost transferaţi 10 dintre cei infectaţi, iar la spitalul din Deva, 12 persoane”, a afirmat edilul şef din Orăştie. Acesta spune că, după ce vor fi vindecaţi, oamenii vor fi primiţi înapoi în Complex, pentru că unii dintre ei nu mai sunt căutaţi de rude. Personalul de aici are toate echipamentele necesare, combinezoane şi tot ce trebuie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura