Actualitate

Bătăuşi şi victime în acelaşi timp

Maximilian Gânju

După un an de cercetări, procurorii au finalizat ancheta iar magistraţii trebuie să stabilească vinovaţii. Părţile din dosar au atât calitate de victime, cât şi de agresori.
Un tânăr de 24 de ani, din Gorj, a venit la Petroşani pen­tru petrecerea burlacilor, acesta intenţionând atunci să se căsătorească. A petrecut într-un club din Petroşani, unde a avut loc o altercaţie la care a intervenit şi unul dintre body­guarzii localului. Lucrurile au degenerat şi totul a culminat cu o bătaie generală. Gorjeanul a rămas fără splină în urma bătăii. Bodyguardul, Vasile Hegheş, din Petroşani, a fost reţinut de poliţişti la câteva zile după incident. Alături de Hegheş, în dosar mai sunt învinuite şi alte persoane, res­pectiv doi bărbaţi în vârstă de 35 de ani şi 29 de ani, ambii din judeţul Gorj.
Judecătorii au stabilit acum legalitatea sesizării instan­ţei şi au dispus începerea judecăţii în cauză. Hegheş este acuzat de vătămare corporală, lovire sau alte violenţe şi tul­bu­rarea ordinii şi liniştii publice. Vasile Buşe este jude­cat pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, aceleaşi acuzaţii fiindu-i aduse şi lui Adrian Minciună şi lui Alexandru Jugravu. Practic, părţile din dosar sunt atât victime, cât şi agresori, au stabilit anchetatorii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura