Editorial

Bătălia pentru Colegiul Haţeg (I)

La finele săptămânii trecute, a început oficial – pentru că neoficial a început mult mai devreme! – bătălia electorală pentru postul de deputat în Colegiul electoral nr. 3 Haţeg, post rămas vacant după decesul regretatului parlamentar Ioan Timiş.
Acum, când s-a intrat în linie dreaptă, să vedem care ar fi şansele celor opt competitori rămaşi în cursă, după ce Mihail Rudeanu, independentul susţinut de PUNR, a fost eliminat de Biroul Electoral Judeţean, pe motiv de nereguli la listele de semnături. Şi între cine se va da, de fapt, adevărata bătălie în aceste alegeri parţiale.
Din cei opt candidaţi rămaşi în cursă, şase reprezintă şi sunt susţinuţi de partide politice, iar doi sunt independenţi. Aşa stând lucrurile, mulţi ar fi tentaţi să creadă că în acest scrutin, apartenenţa la un partid sau altul are mai puţină importanţă, deoarece alegătorii se vor orienta după OMUL înscris pe buletinul de vot, după percepţia lui faţă de un candidat sau altul, nu după sigla partidului. Totuşi, am convingerea că nu este chiar aşa şi că partidele joacă un rol important în campaniile electorale şi în susţinerea unui candidat. N-o să mă apuc acum să aduc argumentele care să-mi susţină această afirmaţie, deoarece sunt convins că toţi cei care citesc comentariul de faţă ştiu exact la ce mă refer. Prin urmare, cred că nu greşesc când afirm că bătălia electorală adevărată se va da între patru candidaţi. Este vorba de independentul Nicolae Timiş, de reprezentantul PDL, Daniel Răducanu, de reprezentanta PSD, Liliana Ţolaş şi de cea a PNL, Mariana Câmpeanu. Să mă ierte ceilalţi patru candidaţi – adică Emil Danci (PNŢCD), Bela Fulop (UDMR), Mircea Părăian (PNG-CD) şi independentul Remus Cernea – pentru faptul că nu-i acreditez cu şanse în această competiţie electorală, dar chiar nu cred că pot să-şi depăşească statutul de outsider şi să producă vreo surpriză de proporţii. Afirm aceasta, deoarece, pe de-o parte, cunosc mentalitatea alegătorului de la noi şi, pe de alta, ştiu şi cum funcţionează „maşina de campanie electorală” a partidelor mari. Dacă rezultatele votului mă vor contrazice, atunci cu atât mai mult, cel care va produce surpriza merită felicitat.
Dacă este să mă refer strict la situaţia relevată în acest moment de sondajele de opinie, pot spune că primarul Haţegului, Nicolae Timiş, porneşte din pole position, ca să folosesc o expresie din circuitele automobilistice. Şi cred cu adevărat că Nicolae Timiş este unul dintre candidaţii cu şanse reale la ocuparea funcţiei rămase vacante prin decesul fratelui său. De ce? Omul are destulă experienţă politică, este un bun organizator în asemenea situaţii, are o mare putere de muncă, multe realizări notabile în ce priveşte dezvoltarea şi modernizarea oraşului Haţeg şi comunelor aparţinătoare. Ar mai fi şi altele, dar mă opresc aici. În plus, victoria obţinută în bătălia cu liberalii săi, care au încercat să-l scoată din cursă, i-a dat atât încrederea în şansa sa, cât şi avântul, ambele necesare, într-o asemenea bătălie electorală.
Totuşi, asta nu înseamnă că actualul primar al Haţegului va defila în această bătălie electorală, câştigând-o „en fanfare”. Dimpotrivă, el are trei adversari foarte puternici, care sunt sprijiniţi din punct de vedere financiar, logistic şi propagandistic de partidele lor. Oricare dintre ei poate răsturna pronosticurile, ieşind învingător.
În episodul de mâine, voi încerca să evidenţiez şansele celorlalţi candidaţi de a câştiga bătălia electorală pentru Colegiul Haţeg.

13 comentarii la „Bătălia pentru Colegiul Haţeg (I)

  • Este de la sine înţeles că partidele joacă un rol esenţial în această ecuaţie, nu doar privind finanţarea campaniei electorale, dar şi prin mobilizarea membrilor de partid la nivel local pentru sustinearea unui candidat anume. În opinia mea, adevărata bătălie se va da între reprezentanta PSD, Liliana Tolas şi de cea a PNL, Mariana Câmpeanu. Ambele beneficiinind de suport nu doar material din partea partidelor din care provin, de altfel partide puternice, parlamentare.

  • UUUFFFF!!!!
    Noroc , ca am scapat,de data asta si nu trebuie sa ma chinui sa aleg!!!
    In schimb , nu ma pot abtine de la un comentariu.
    Dupa parerea mea batalia cea mai mare si strinsa va fi intrecandidatii sustinuti de PSD si PDL si asta numai datorita ajutorului acordat de partidul” MOLOTIST” care reuseste mareata performanta sa imprastie voturile sale in trei „zari”!!!!
    Daca o tine tot asa pina in 2012 va reusi sa egaleze performanta PNTCD si se va autodistruge.
    Din pacate, dupa cit de multa simpatie am pentru conducatorii acestui partid,nu pot decit sa le urez „succesuri” in infaptuirea celor ce si-au propus!!!

  • Ha,ha,ha..nu trebuie sa oftezi tavi.Bucura-te .Eu ma bucur

  • am stat de vorba cu oameni din tara hategului. Nici unul nu a spus ca va vota cu Mariana Campeanu. Nu au incredere in oltence si mitici de la bucuresti

  • Chimono esti la fel de destept ca seful tau de partid cosasul sef, inegalabilul avorton boc. Au

  • un ardelean adevarat nu va vota nicio data cu smecheri olteni de la bucurest. Mariana Campeanu sigur va iesi pe ultimul loc. Asta le va fi o aspra lectie pentru smecherii olteni de la bucuresti si se vor gandii de doua ori cand mai vor ca in ardeal sa mai trimita oameni din alte zone folclorice. Hategani sa le dam o lectie de sa le mearga fulgii. N-o votati pe aceasta babaciune de 64 de ani. Pdl ar fi putut veni cu Andreea Vass. O votam cu doua mani, era ardeleanca de a noastra.

  • VOTATI OMUL LOCULUI DANIEL RADUCANU, ESTE DE-AL NOSTRU SI E CAPABIL!

  • Mariana Campeanu este de 10000 de ori mai capabila,mai desteapta si mai potrivita decat mafiotul de Timis.O sa vada el numai sa treaca alegerile.Macar nu are nimeni dovezi sa o incrimineze cu nimic,e cinstita.

  • Dupa alegeri o sa iasa multe adevaruri si intermedieri ale lui Timis la suprafata. Dezinformeaza si minte in stanga si in dreapta cu nerusinare.Votati o doamna corecta si cinstita Mariana Campeanu

  • Haţegani, pădureni, locuitori ai Călanului, eu Sabin Gherman, preşedintele partidului ardelenilor, vă ordon – votaţi un candidat ardelean. Dacă aste nascut în colegiul vostru, cu atât mai bine.

  • pentru Daniel Lacatus şi tavi- de ce pariaţi voi pe două iepe moarte?
    pentru Neluţu (cap de cuţu-cuţu)si mircea crisan (in loc de cap are un bostan)- Am cezut pana acum ca Mariana Campeanu va avea 0 voturi . M-am inselat. Va avea sigur sub 5% si sigur va fi pe ultimul loc.

  • Dacă pariez pe ele nu înseamnă că le şi votez. Susţin doar că au mai multe şanse pentru că beneficiază de suportul a două partide parlamentare.

  • Eu Sabin Gherman, Presedintele Partidului Ardelenilor, rog simpatizantii acestui partid, din colegiul nr. 3, sa-si dea votul unui ardelean. Daca este nascut in acest colegiu, cu atât mai bine.mna4

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura