Categories: ComunitateFlash

Bătaie pe zahărul de la UE

Nicoleta Popa

Devenii s-au înghesuit ieri să îşi ridice zahărul de la Uniunea Europeană. Cei care au venit încă de dimineaţă să îşi ia ajutoarele de la UE nu au avut răbdare să le vină rândul şi astfel, au început să se certe.

„Toată lumea se împinge, de parcă le e frică să nu rămână fără zahăr. Stau aici de o jumătate de oră şi încă nu am ajuns la rând. Ce să facem? Suntem săraci, iar aceste patru kilograme de zahăr şi cele 15 kilograme de făină pe care le-am primit deja, sperăm să ne ajungă de sărbători”, a declarat Aurelia Iovan, o pensionară din Deva. Peste 6.500 de deveni sunt aşteptaţi în perioada următoare să îşi ridice cele patru kilograme de zahăr de la Uniunea Europeană. Elena Ivan, şeful Serviciului Public de Asistenţă Socială, a spus că au fost primite 11 tone de zahăr, suficiente pentru toţi beneficiarii din municipiul Deva.

Aproape 54.000 de beneficiari

Făina şi zahărul de la Uniunea Europeană se distribuie în funcţie de listele pe care le întocmeşte Consiliul Judeţean, în urma informărilor primite de la instituţiile deconcentrate. Potrivit hotărârii de guvern, beneficiarii sunt şomerii indemnizaţi, indiferent de suma pe care o primesc de la stat, bătrânii cu pensii sub 400 de lei, persoanele cu venitul minim garantat, dar şi persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii neinstituţionalizaţi. Un număr de 53.905 de persoane din judeţul Hunedoara va primi de la Uniunea Europeană (UE) făină şi zahăr, în cadrul Planului european de ajutoare alimentare, provenind din stocurile de intervenţie comunitare, destinate categoriilor de persoane cel mai defavorizate din România. Spre deosebire de anul trecut-primul an de aplicare a programului european-numărul beneficiarilor din judeţul Hunedoara este de patru ori mai mare. În 2008, 13.200 de hunedoreni au primit de la UE câte 20 kg de făină şi şase kg de zahăr. De mărinimia Uniunii Europene şi a guvernului, vor beneficia 7.469 persoane, care au venitul minim garantat, 11.247 şomeri aflaţi în plată, 19.010 pensionari cu pensii sub 400 de lei şi 16.179 persoane cu handicap grav şi accentuat, care nu sunt instituţionalizate.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Misiune contracronometru la Deva: doi cățeluși salvați din adâncurile unei conducte de canalizare

Astăzi, pompierii deveni ne-au arătat, încă o dată, ce înseamnă profesionalismul dublat de o inimă…

42 de minute ago

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN SIMERIA, PRINS ÎN FLAGRANT DELICT LA VOLAN, FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…

22 de ore ago

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

3 zile ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

3 zile ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

3 zile ago