Circ mare, ieri, pe o stradă din Petroşani, după ce un şofer a fost nemulţumit de modul în care un alt bărbat îşi parcase maşina. Cei doi s-au luat la bătaie, iar în altercaţie, au intervenit şi taţii acestora.
Poliţiştii au fost sesizaţi ieri, la orele prânzului, de către un bărbat de 42 de ani, care susţinea că a fost agresat. Ajunşi la locul indicat, însă, oamenii legii au constatat că, de fapt, patru persoane suferiseră lovituri în urma unei altercaţii. Cearta a fost iscată de un tânăr de 21 de ani, care a coborât nervos din maşină şi l-a ameninţat cu bătaia pe celălalt şofer, cerându-i să-şi mute autoturismul, astfel încât să poată parca şi el. Pentru că omul a refuzat, tânărul a sărit la bătaie. „Ambii şoferi erau însoţiţi de taţii lor, în vârstă de 66 şi 44 de ani. Persoanele implicate în altercaţie au depus plângere pentru comiterea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi ameninţare. Şoferii au fost amendaţi cu câte 200 de lei, fiecare”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. (C. Ghenea)
Pentru misiune au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, autoscara mecanică…
Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…
Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…
Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului. La fața locului, colegii noștri s-au…
Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…