Categories: Actualitate

Bătaie de bătaie la Deva

A fost bătaie și la Deva, în acest weekend. Patru bărbați s-au luat la bătaie, după ce au băut într-un local din apropierea Pieței Centrale. S-a lăsat cu dosare penale, evident.
„La data de 3 februarie 2024, în jurul orei 06.00 Poliția municipiului Deva a fost sesizată cu privire la fap­tul că, pe strada I.L. Caragiale, din Deva, în zona unui local de ali­men­ta­ție publică, patru bărbați din muni­ci­piul Deva, în vârstă de 53, 45, 42 și 34 de ani, pe fondul consumului de al­cool, au fost implicați într-un conflict spontan, aplicându-și reciproc lovi­turi. În cel mai scurt timp, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au efectuat verificări, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul infracțiunii de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările vizează stabilirea circum­stanțelor comiterii faptelor și parti­ci­pația penală a fiecăruia dintre cei implicați, urmând a fi dispuse măsuri legale, sub coor­donarea Parchetului de pe lângă Jude­cătoria Deva”, a anunțat comi­sarul-șef Bogdan Nițu, pur­tătorul de cuvânt al Inspec­to­ratului de Poliție Județean Hunedoara. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

1,3 MILIARDE DE EURO PENTRU ENERGIA VERDE DIN ROMÂNIA

HELLENiQ ENERGY a lansat oficial HELLENiQ Renewables Romania. România devine principala piață de creștere a…

2 ore ago

Aproximativ 10 ore de intervenție pentru salvarea unui turist rătăcit în Munții Parâng

Luni, în jurul orei 16:30, jandarmii montani hunedoreni au fost alertați printr-un apel la 112…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nu trece zi fără ca vreun năzdrăvan îmbrăcat de stat și plătit binișor din banii…

17 ore ago

Bulina albă

Csaba Kutasi, președintele Organizației municipale Petroșani a Uniunii Democrate a Maghiarilor din România Pentru că…

17 ore ago

Bulina neagră

Claudiu Z., din municipiul Lupeni Pentru că este judecat pentru comiterea infracțiunii de ultraj și…

17 ore ago