Categories: Actualitate

Bătaia cea mai mare, pentru posturile de educatoare

Carmen Cosman

Nu mai puţin de 1.020 de profesori hunedoreni s-au înscris la concursul de titularizare, iar aceştia se luptă pentru numai 95 de locuri. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean spun că pentru posturile de educatoare există cea mai mare concurenţă, dar, paradoxal, profesorii şi-au depus dosarele şi la materii unde nu există nici măcar un post scos la concurs.
 

Concurenţă acerbă sau deloc
Astfel, conform datelor furnizate de inspectorul şcolar general Alexandru Lăutaru, pentru 20 de posturi de educatori, sunt 124 de candidaţi. Pentru trei posturi de profesor de educaţie fizică, se luptă 52 de candidaţi. La Engleză, sunt 75 de candidaţi pentru numai trei locuri, în timp ce la Franceză, concurenţa este de 19 pe un loc, adică 38 de candidaţi pe două posturi scoase la concurs. La Limba şi Literatura Română, lupta este şi mai acerbă. Astfel, pentru numai un loc, s-au înscris 89 de profesori, la Matematică sunt 67 înscrişi pe şase posturi, în timp ce pentru Psihopedagogie, 57 de profesori se bat pentru şapte locuri de titulari. Mult mai simplu este la Estetică, unde este un candidat pe un post, sau la Dans clasic, unde se înregistrează aceeaşi situaţie. La Maghiară, în schimb, nici un profesor nu a depus dosar de titularizare pentru locul scos la concurs, la fel ca şi la Arhitectură. În schimb, la Fizică, 33 de profesori şi-au depus dosarele, deşi nu este nici un post de titular.

Şedinţă publică
Ca şi la Bacalaureat, examenul de titularizare va fi monitorizat cu camere video, amplasate în sălile de examen, pentru a elimina orice tentativă de fraudare. Examenul de titularizare va avea loc mâine, 13 iulie 2011, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Etapa I de repartizare în şedinţa publică, la nivel de centru de concurs/ unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7,00 (şapte) la concursul de titularizare, pe posturile didactice/ catedrele vacante titularizabile va avea loc între 22 şi 25 iulie 2011.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Are o armată de pur­tători de vorbe și tă­ie­tori de frunze la câini, toți lucrând…

3 ore ago

Bulina neagră

Mircea A., din Uricani Pentru că a fost condamnat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice…

3 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, reputat alpinist din Petroșani Pentru că a cucerit Vârful Denali (McKinley) din Alaska,…

3 ore ago

Consiliul Județean Hunedoara a asigurat viitorul medical al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad. Va implementa una dintre cele mai mari investiții din istoricul instituției. Dotări de top și specialități noi

Magdalena Șerban Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, va beneficia…

3 ore ago

Vasile Bârea, Cetățean de Onoare al Municipiului Brad

Magdalena Șerban Titlul de Cetățean de onoare este cea mai înaltă distincție onorifică și ci­vică…

3 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Facultatea de Inginerie din Hunedoara își extinde oferta educațională

Facultatea de Inginerie din Hune­doara - Universitatea Politehnica Timi­șoara își consolidează poziția de pro­motor al…

3 ore ago