Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Umblă vorba printr-o micuţă localitate mi­nieră cum că şeful unei întreprinderi, care se ocupă de exploatarea a ceea ce a mai rămas pe fundul sacului, s-a în­fruptata din nişte bani ai firmei. Mai exact, cârcotaşii spun că o­mul a făcut nişte achi­ziţii importante de măr­furi reprezentate de echipamente pen­tru întreprindere, dar care nu erau de tre­bu­inţă. Toate zac într-un subsol al unităţii pe care o conduce res­pec­tivul, şi pentru că s-a aflat de isprava lui prin cercuri restrânse, nu ştie cum să facă să scape de ele. Omul şi-a rugat câţiva amici să-l ajute să scape de do­vezi, numai că a avut un ghinion teribil. Nimeni nu vrea măcar să vadă despre ce este vorba, darămite să se încurce cu respectivele bunuri pentru că toţi ştiu că ar putea fi acuzaţi nu doar de complicitate ci chiar de furt.

 

Chiar dacă este ile­gal, mulţi părinţi din regiunea cu lămpaşe sunt vămuiţi de nişte directoraşi. Oamenii au fost înştiinţaţi că tre­buie să scoată o sumă de bani deloc de ne­gli­jat pentru a-şi da o­dras­lele la şcoală. Bani pentru care nu au pri­mit nici o justificare, nici un act, nimic. Li s-a spus doar că sunt ne­cesari pentru reface­rea claselor, pentru că în vară nu au primit nimic de la stat şi nu ar fi bine ca odraslele lor să intre în săli ne­igie­nizate. Cârcotaşii spun însă că banii nu ajung deloc în modernizarea şi reparaţiile la şcoli, ci pentru petreceri, reu­ni­uni, deplasări şi alte activităţi ce nu privesc direct şcolarii.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

6 ore ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

9 ore ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

9 ore ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

9 ore ago

Bulina albă

Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…

o zi ago