Protejat de teamă sau pentru plocoane? Asta se întreabă mai mulți binevoitori din regiunea cu lămpașe de multă vreme, după ce un interlop își face de cap. Implicat în mai multe fărădelegi, individul aproape că nu este deranjat de autorități. Gurile rele spun că omul s-a lăudat peste tot că există un motiv pentru care se bucură de libertate. În primul rând sunt date certe că i-a amenințat pe cei care au vrut să-i pună ”brățări”, dar și zvonuri că unii ar beneficia de plocoane de la el. Tot bârfitorii spun că în locuința interlopului au fost organizate mai multe petreceri la care au luat parte justițiari, dar fără să știe că de fapt li se pune căuș la gură. Zvonarii spun că dezmățul la care erau chemați de către interlop era și filmat de ochi iscoditori bine ascunși, așa ca omul să aibă cu ce să-i constrângă pe cei care ar vrea să-i muște mâna.
Schimbare de generație la o subunitate dintr-o structură ce se ocupă de bruma de industrie din zona cu lămpașe. Cârcotașii spun că șeful a decis că este timpul să se retragă din activitate după o vizită neașteptată a unor băieți curioși și puși pe anchetat. Cum s-a creat o adevărată degringoladă în sistem, cei care-i voiau locul au făcut un pas înapoi, că se știau și ei cu musca pe căciulă. Așa că, dacă ne luăm după zvonari, în locul șefului vine un tânăr, un specialist în domeniu, gata să facă treaba ce nu s-a făcut de aproape un deceniu. Problema este că tinerelul și echipa lui de avizați, tot băieți pensați și fardați ca el, este doar o pilă de partid, fiul unui mare apropiat al baronelului din zonă.
Stadionul „Petre Libardi” din Petroșani a trăit una dintre acele seri pentru care merită să…
Ieri, 21 septembrie, bazinul de înot din Hunedoara și-a reluat activitatea. Programul pentru public este…
Portofoliul echipei de la Birou Concept este unul care cuprinde atât piese noi, dar și…
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…