Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotaşii prin târg că un salariat dintr-o primărie se crede mare şmecher. Şi, pentru că are o aşa părere bună des­pre el, nu-i mai ajungi cu prăjina la nas, poves­tesc zvonerii. Tot ei ne anunţă că omul nostru, obiş­nuit probabil cu şme­cheriile de la firma privată de unde a aterizat în me­diul bugetar, are un com­portament de interlop şi are impresia că poate să urle şi să jignească inves­ti­torii cum îl duce pe el capul. Gurile rele au aflat că respectivul s-a ales şi cu o plângere şi nu va scăpa aşa de uşor după ce s-a dat în spectacol, fă­când pe şeful cel mare. Din păcate pentru el, şu­şo­tesc cârcotaşii nu şi-a găsit persoana potrivită pentru un show de doi bani.

 

Spun zvonerii de ser­viciu că un funcţionar din zonă face jocurile fostului său şef, în detrimentul ac­tualului. Cârcotaşii au aflat şi acum susţin pe la colţuri că omul îl minte zilnic pe şeful cel mare din instituţie, punându-i în faţă, pe birou, docu­men­te care ascund si­tua­ţiile actuale. Şuşotesc gu­rile rele că, astfel, respec­tivul vrea să-l inducă în eroare pe şeful său, iar instituţia să piardă multe proiecte importante. Bă­taia acţiunii sale e mai lun­gă şi repezintă, spun zvo­nerii un fel de complot cu fostul şef, pentru a-i da lovitura de graţie peste ani celui care se află acum la cârma primăriei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura