Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că la o primărie din zona noastră, toți mun­citorii unei societăți din subordine au de­mi­sionat. Oamenii, spun zvonerii de ser­viciu, s-au cam săturat de practicile edilului șef! Cică unii dintre ei, nici nu au demisionat bine că s-au dus la pro­cu­rori, să le ducă niște do­cumente care îl bagă pe șeful lor în pro­bleme. Cârcotașii anunță că demisia mun­citorilor nu e în­tâm­plătoare, se apro­pie alegerile și edilul trebuie atacat. Vom vedea cine se află în spatele acestor ma­ne­vre. Cert este că omul de care vorbim nu prea mai are acum cu cine să facă șme­che­riile cu care este el obiș­nuit pe la primărie.

 

Au anunțat cârcota­șii de prin târg că un personaj care s-a fo­fi­lat în ultimii ani prin tot felul de funcții, care nu au nici o legătură una cu alta, este anchetat pentru pariuri ilegale. Cică omul nostru s-a fo­losit de ultimul său post ca să parieze sume colosale. Nu pe aici, să nu-l prindă unii care sunt cu ochii pe el. Dar, respectivul a fost prins, rapid, de­oa­rece el habar nu are, sau nu a avut, că sunt cu ochii pe el mult mai mulți oameni. În aces­te condiții, omul și-a luat concediu medical, cum fac toți care se simt cu musca pe că­ciulă. Și, se pare că-i face un deserviciu imens șefului său, pen­tru că este im­pli­cat în pariurile ilegale. Tam, tam!

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

15 ore ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

2 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

2 zile ago