BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc gurile rele că unii cred că se mai poate cu intervenţii peste intervenţii pentru ca legea să fie încălcată şi ei să se cocoţeze pe nişte posturi importante. Ei, uite că nu se mai poate, spun zvonerii de serviciu. Cică într-o organizaţie e partid e scandal mare, cearta e la ea acasă aici. Cârcotaşii au aflat şi acum povestesc prin târg că oamenii aproape că s-au bătut, pentru că nu se înţeleg între ei, care să ocupe nişte funcţii. Cei care au pierdut se pare trenul sau cei care mai au o şansă? Viitorul ne va arăta care tabără are dreptate. Cert este că a ieşit cu scântei toată treaba cu alegerile locale, iar oamenii, în loc să muncească pentru alegători, se ceartă pe ciolan. Sună cunoscut, nu-i aşa?
Spun cârcotaşii pe la colţuri că o duduie care se crede deja cu postul câştigat, face tot felul de şmecherii, doar doar trece campania electorală şi scapă fără să arate cetăţenilor unde a făcut şcoala. Respectiva sfidează de-a dreptul pe toată lumea, nu o interesează nimic, ţine totul la secret şi se mai aşteaptă să fie şi votată. Numai că, povestesc zvonerii prin târg, lumea s-a lămurit la câtă şcoală are respectiva şi nu-şi mai bate capul cu studiile care se pare că nu sunt. Sau au dispărut peste noapte din CV-ul cu pricina, care CV este la secret. Ceea ce este contrar legii.