Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă s-a supărat rău de tot că nu a fost pus pe lista de candidați din această vară. Gu­rile rele au aflat și acum povestesc pe la colțuri că omul nostru spera să prindă un post bănos, timp de mai mulți ani, așa, ca să nu mai aibă grija zilei de mâine, nici el și nici copiii lui. S-a pre­gă­tit mult pentru a­ceste alegeri, anunță cârcotașii de serviciu, dar acum s-a trezit că nu e pe lista bună și a avut un adevărat șoc. Zvonerii povestesc că respectivul s-a ener­vat rău de tot și se pre­gătește să meargă la Capitală, unde să dis­cute despre propu­ne­rea sa. Poate va avea câștig de cauză acolo, că în județ nu a avut.

 

Spun zvonerii prin târg că se pregătește o lansare de zile mari pentru un edil de la noi. El va părăsi parti­dul din care face parte de ani buni și se va alia cu cei cu metalul pre­țios. Cel puțin așa vor­besc gurile rele pe la colțuri și noi le dăm crezare. Cârcotașii șu­șo­tesc că edilul de care vorbim schimbă formațiunea politică în mod sigur. Acum, știți cum sunt primarii, se mai gândesc, mai se uită de două ori la ofer­ta pusă în față, mai cântăresc, iar apoi se decid. Omul nostru spu­ne că se duce la au­riferi, dar totul se joacă încă. Oricum, e perioada când se fac și se desfac alianțe, iar rezultatul îl vom afla înainte cu puțin timp de declanșarea cam­pa­niei electorale pen­tru alegerile locale.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

8 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

8 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

8 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

8 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

8 ore ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

8 ore ago