Încă unul bătut și cu banii luați! O instituție de ordine din regiunea cu lămpașe se întrece în performanțe negative. Cârcotașii povestesc că un afacerist a fost păgubit cu vrem câteva miliarde de lei vechi, după o lovitură la pont. Omul a avut prezența de spirit și și-a supravegheat video locuința în care-și ținea mica avere, așa că a fost simplu de prin autorii. Doar că nu prea i-a folosit la nimic, că hoții zburdă liberi. Dacă ne luăm după zvonari, suspecții au ceva legături cu băieții care ar fi trebuit să-i prindă, acesta fiind motivul pentru slaba lor implicare în rezolvarea cazului. Bârfitorii ne mai spun că în timp ce era cotrobăit prin casă, mai mulți complici ai hoților aveau grijă să-l agreseze pe afacerist într-un local, ca nu cumva să-i poată prinde în direct pe hoți. Cazul a fost totuși rezolvat, că s-a cam împlinit termenul până la care vinovații puteau fi pedepsiți.
S-au pus pe primenit înainte de alegeri. Gurile rele spun că un edil din sudul județului, cu o instituție muribundă, are planuri mărețe. Omul vrea să arate că se poate face treabă și cu bani puțini ori pe datorie, cum este și cazul său. Dacă ne luăm după zvonari, șeful de urbe vrea să le arate concetățenilor realizarea sa în mandatul care se va încheia, așa că a contractat o întreagă flotilă de mașini pentru serviciile instituției. Cârcotașii spun că anul viitor va primi patru vehicule verzi în condițiile în care nu are prea multe străzi pe care să circule. Mișcarea s-ar putea să-i dăuneze serios în condițiile în care oamenii din urbe au multe probleme mult mai arzătoare.
Gurile rele au aflat că un personaj de la noi n-a mai putut să accepte…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că rămâne la Hunedoara, așa cum și-a dat cuvântul…
PSD este dispus să susțină un premier independent, dar pune o condiție importantă: social-democrații trebuie…
Pompierii militari din Deva și Ilia au intervenit de urgență pentru a-i salva pe cei…
Polițiștii au intervenit, în luna august a.c., în 195 de cazuri de violență domestică în…